Vulcanul Merapi din Indonezia a început să erupă

Vulcanul Merapi, situat pe insula indoneziană Java, a început să erupă marţi, evacuând de trei ori fum şi cenuşă vulcanică, în contextul în care autorităţile au ordonat evacuarea a aproximativ 19.000 de locuitori din împrejurimi, anunţă un expert citat de AFP.

83 afișări
Imaginea articolului Vulcanul Merapi din Indonezia a început să erupă

Vulcanul Merapi din Indonezia a început să erupă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Am auzit trei explozii la ora 18.00 (14.00, ora României), iar cenuşa a fost aruncată până la 1.500 de metri", a declarat Surono.

Autorităţile sunt în stare de alertă maximă din cauza vulcanului Merapi, situat la o altitudine de 2.914 metri.

"Oamenii din anumite zone trebuie să plece cât mai rapid", a declarat Surono, responsabil de gestionarea catastrofelor în Indonezia.

Câteva mii din cei 19.000 de locuitori care trăiesc pe o rază de zece kilometri în jurul vulcanului deja au fost evacuaţi, însă numeroase persoane refuză evacuarea.

Vulcanul, situat la 26 de kilometri nord de oraşul Yogyakarta, este cel mai activ din Indonezia, având erupţii o dată la patru ani.

Ultima erupţie a avut loc în iunie 2006, când au murit două persoane. Erupţia s-a produs după cutremurul din 27 mai 2006, cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter soldat cu 5.800 de morţi.

Erupţia cea mai gravă a avut loc în 1930, când 1.300 de persoane au murit. Peste 60 de persoane au murit în 1994 din cauza unor nori vulcanici toxici.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici