Yair Lapid a vorbit cu Mahmoud Abbas înaintea turneului preşedintelui Biden în Israel şi Cisiordania

Premierul interimar al Israelului, Yair Lapid, a discutat vineri, prin telefon, cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, în perspectiva vizitei preşedintelui american, Joseph Biden, aceasta fiind prima conversaţie directă la acest nivel din ultimii ani.

329 afișări
Imaginea articolului Yair Lapid a vorbit cu Mahmoud Abbas înaintea turneului preşedintelui Biden în Israel şi Cisiordania

Yair Lapid a vorbit cu Mahmoud Abbas

Discuţia se înscrie în seria de conversaţii a lui Yair Lapid cu lideri musulmani înaintea Sărbătorii Eid Al-Adha, dar a fost şi o şansă de a pregăti vizita preşedintelui Joseph Biden, programată în Israel şi Cisiordania săptămâna viitoare.

Yair Lapid şi Mahmoud Abbas au vorbit despre "continuarea cooperării şi despre necesitatea de a asigura liniştea şi calmul", a transmis Biroul premierului israelian, conform cotidianului The Times of Israel, care notează că aceasta este prima conversaţie directă a unui premier israelian cu preşedintele Autorităţii Palestiniene în ultimii cinci ani.

Marţi, în cursul vizitei în Franţa, Yair Lapid nu a exclus posibilitatea de a avea o întrevedere cu Mahmoud Abbas. Surse politice au declarat că Administraţia de la Washington a solicitat conversaţia lui Yair Lapid cu Mahmoud Abbas.

Şi preşedintele Israelului, Isaac Herzog, a vorbit vineri cu Mahmoud Abbas, transmiţându-i urări cu ocazia Sărbătorii musulmane Eid Al-Adha, dar abordând şi chestiuni legate de vizita preşedintelui Joseph Biden.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, şi premierul israelian interimar, Yair Lapid, au pledat săptămâna trecută pentru intensificarea relaţiilor strategice bilaterale, în contextul crizei politice din Israel şi înaintea turneului liderului de la Casa Albă în Orientul Mijlociu. "Felicitări lui Yair Lapid, noul premier al Israelului, şi mulţumiri premierului Naftali Bennett, pentru prietenia din ultimul an. Aştept să vă întâlnesc pe amândoi în iulie, pentru a celebra parteneriatul de nezdruncinat SUA-Israel", a declarat Joseph Biden, prin Twitter.

"Vă mulţumesc domnule preşedinte. Relaţiile dintre Israel şi Statele Unite sunt de nezdruncinat. Se bazează pe valori comune şi pe o viziune comună asupra viitorului. Abia aştept să vă întâmpin în Israel şi să consolidăm alianţa unică dintre SUA şi Israel", a declarat, la rândul său, Yair Lapid.

Joseph Biden se va afla în Israel pe 13-14 iulie, iar apoi va merge la Ramallah, în Cisiordania, pentru o întâlnire cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas. Ulterior, Biden se va deplasa în Arabia Saudită, pentru o reuniune a Consiliului de Cooperare din Golf. Preşedintele SUA a semnalat, potrivit cotidianului The Jerusalem Post, că obiectivul turneului în Orientul Mijlociu este "aprofundarea integrării Israelului în regiune", sugerând astfel că ar putea fi normalizate relaţiile diplomatice cu state arabe. În ultimii ani, Israelul a normalizat relaţiile cu Emiratele Arabe Unite, cu Bahrain şi cu Maroc. De asemenea, au fost iniţiate procedurile pentru normalizarea relaţiilor cu Sudanul.

Statele Unite şi Israelul depun eforturi pentru crearea unei alianţe de securitate cu state arabe în scopul contracarării atacurilor balistice iraniene în Orientul Mijlociu, au afirmat surse citate de agenţia Reuters. Proiectul, care ar utiliza tehnologie israeliană pentru crearea unei reţele de sisteme antibalistice şi antiaeriene, s-ar putea concretiza în cursul turneului preşedintelui american, Joseph Biden, în Israel, în Cisiordania şi în Arabia Saudită. Proiectul ar urma să conecteze o reţea de radare antiaeriene şi sisteme balistice din Arabia Saudită, Oman, Kuwait, Bahrain, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Irak, Iordania şi Egipt, prin utilizarea de tehnologie antiaeriană israeliană şi prin intermediul bazelor militare americane din Orientul Mijlociu.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici