Video Gândurile lui Cristoiu. Despre bâlbele guvernanţilor: Statul paralel şi-a rupt dinţii într-o criză reală

  • Ion Cristoiu: Avem de-a face cu un guvern ultraminoritar care a supravieţuit datorită statului paralel
  • Ion Cristoiu: Instituţiile de forţă sunt la fel de proaste ca şi PNL, ca şi Admnistraţia Prezidenţială
  • Ion Cristoiu: Bâlbele vin din faptul că ei nu guvernează, nu ştiu ce să facă. Ele sunt ultracostisitoare nu pentru PNL, ci pentru români
3496 afișări

Ion Cristoiu a comentat ultima bâlbă a premierului Orban, care a dat uitării şomajul tehnic pentru bugetari, bâlbă care se adaugă unui alt şir de gafe ale guvernanţilor de la începutul crizei coronavirusului: planul Balş de relaxare a restricţiilor, acordul BOR-MAI privind lumina de Paşti, carantinarea la domiciliu a persoanelor sosite din zonele roşii, interzicerea exporturilor de cereale sau testarea în masă a bucureştenilor.

“Cauza principală e că ei nu trebuia să guverneze. PNL nu a fost pregătit să guverneze. Să nu uităm că  a ajuns la putere printr-o mânărie a serviciilor secrete, ne amintim cu toţii moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă apoi a Guvernului Ludovic Orban, în pofida faptului că nu avea majoritate (…) Avem de-a face cu un guvern ultraminoritar. Acest guvern a supravieţuit pentru că de fapt cel care făcea totul în România era statul paralel. A supravieţuit până când s-a ivit un examen real”, a afirmat jurnalistul.

Ion Cristoiu susţine că până acum românii nu şi-au putut da seama până acum dacă guvernanţii care-i conduc au talent, dar venirea crizei coronavirusului a scos la iveală faptul că statul paralel, care era era pe cai mari în vremuri normale, nu a putut să-i facă faţă.

“Klaus Iohannis, clasa politică, dar şi guvernul se confruntă în sfârşit cu un examen real, nu unul inventat. În asemenea situaţii, se verifică, la fel ca la un meci de box, dacă ai sau n-ai talent, dacă eşti făcut să conduci sau să nu. În România ultimilor 20 de ani, nefiind o criză reală, românii nu şi-au dat seama că cei care guvernează nu au pic de talent. Acum avem de-a face cu o criză reală, căreia nu-I fac faţă, spre stupoarea mea şi a multora din România, nici instituţiile de forţă, care până acum se dovedeau pe cai mari, şi administrarea ţării de către statul paralel, de către servicii, de către DNA, de tot ce era instituţie de forţă, STS, SPP, şi-a rupt dinţii într-o criză reală. Aceste instituţii sunt la fel de proaste ca şi PNL, ca şi Administraţia Prezidenţială”, a explicat jurnalistul.

Ion Cristoiu a mai spus că aceste bâlbe sunt foarte costisitoare nu pentru PNl, care ar putea avea soarta PNÎCD, ci pentru români, care în astfel de momente au nevoie de un guvern cu obiective clare, de la care nu trebuie să se abată.

“Aceste bâlbe vin din faptul că ei nu guvernează, nu ştiu ce să facă. Cum spunea Renate Weber, gândesc de la o oră la alta, şi, şi atunci când gândesc pe fîşii, nu în ansamblu. Se anunţă cu mare tam-tam şomajul tehnic după asta se dă înapoi. Toate aceste bâlbe sunt ultracostisitoare, nu pentru PNl care poate să aibă soarta PNŢCD la sfârşitul crizei de sănătate şi economice, ci pentru poporul român. În astfel de momente, naţiunea are nevoie de o forţă sigură pe ea, un lider, un partid, un guvern sigur pe el, care ia măsuri nu în funcţie de cum bate briza, ci în funcţie de nişte obiective strategice şi de la care nu dai înapoi”, a conchis publicistul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici