Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate în luna august la Festivalul Untold

Organizatorii Untold au anunţat, joi, că estimează o creştere cu 20% a participanţilor la cea de-a doua ediţie a festivalului, care va avea loc în luna august la Cluj-Napoca, ceea ce înseamnă că la eveniment vor fi prezente peste 300.000 de persoane.

272 afișări
Imaginea articolului Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate în luna august la Festivalul Untold

Peste 300.000 de persoane sunt aşteptate în luna august la Festivalul Untold

Directorul general al Festivalului Untold, Bogdan Buta, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că îşi doreşte ca Festivalul Untold să devină unul dintre cele mai importante evenimente muzicale de la nivel global.

„Untold este deja un fenomen, prima ediţie, desfăşurată anul trecut, având un foarte mare impact, iar cei prezenţi au spus că li s-a oferit cea mai tare experienţă din viaţa lor. Untold a câştigat Best Major Festival în Europa în 2015 şi vrem să facem să devină unul dintre cele mai importante evenimente globale. Pentru ediţia a doua, din 2016, ne propunem ca Untold să devină capitala mondială a nopţii şi magiei. Alţii construiesc poveşti de succes din Transilvania, a venit momentul să arătăm lumii că putem crea ceva de impact. Ne propunem o creştere cu 20% a participanţilor faţă de anul trecut, astfel încât să depăşim 300.000 de persoane, sunt fani care vin din 44 de ţări”, a spus Buta.

Potrivit acestuia, organizatorii Untold vor ca festivalul să creeze un întreg univers populat cu diverse personaje, unele din mitologie, dar şi zâne.

La cea de-a doua ediţie a Festivalului Untold, care va avea loc la Cluj-Napoca, în perioada 4 -7 august, vor susţine concerte peste 150 de artişti din care muzicii EDM (Electronic Dance Music) care vor evolua pe 10 scene, cea principală fiind pe stadionul Cluj Arena.

Printre aceştia se numără primii DJ din Top 10 la nivel internaţional.

Prima ediţie a Untold a avut loc la Cluj-Napoca între 30 iulie – 2 august 2015, concertele fiind susţine, printre alţii, de Armin van Buuren, Dmitri Vegas&Like Mike, David Guetta, Avicii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici