Pretenţiile Anastaciei: Lumânări parfumate, mâncare dietetică şi budincă de ciocolată

Cântăreaţa americană Anastacia, care, marţi, va concerta la Sala Polivalentă din Capitală, a ajuns în Bucureşti luni, la ora 16.00, pe aeroportul Otopeni, cu o cursă de linie de la Londra.

Pretenţiile Anastaciei: Lumânări parfumate, mâncare dietetică şi budincă de ciocolată (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Anastacia este cazată la hotelul Marriott din Capitală şi va pleca din România miercuri.

Potrivit organizatorilor show-ului de la Bucureşti, Anastacia a cerut ca în culisele concertului pe care-l va susţine la Sala Polivalentă să îi fie puse la dispoziţie preparate vegetariene, fructe proaspete, iaurturi şi lapte dietetice, dar şi produse de patiserie şi carne. De asemenea, artista a cerut şi multe dulciuri, printre care şi budincă de ciocolată.

În materie de băuturi, Anastacia şi staff-ul său au cerut sucuri, apă plată şi minerală, energizante, bere şi vin.

În cabina sa, Anastacia a cerut în mod special lumânări cu aromă de vanilie, miere Manuka, iaurt de căpşuni şi iaurt grecesc fără grăsimi.

Spectacolul de la Bucureşti va cuprinde efecte şi decoruri speciale, ecrane gigant, momente surpriză.

Biletele pentru concert, cu preţuri cuprinse între 100 şi 400 de lei, s-au pus în vânzare în reţeaua Diverta, Magazinul Muzica, Sala Palatului şi online, pe bilete.ro, blt.ro, ticketpoint.ro.

Starul pop-rock Anastacia, cunoscută pentru piese precum "I'm Outta Love", "Paid My Dues" şi "Sick and Tired", a inclus România în turneul său european de promovare a celui mai recent album, "Heavy Rotation", care mai include show-uri la Moscova, Madrid, Valencia, Taormina, Londra, Amsterdam etc.



comentează şi tu Momentan sunt 4 comentarii
Taguri:
ANASTACIA ,
CONCERT ,
COMENTARII
  • tot Eu 2 sep 2009

    Cum e posibil ca o voce slaba sa stringa 70.000 de oameni si una din cela mai tari voci doar 3.000?(restu erau invitatii)??? Popor de *. ne plac florile artificiale si hirtia creponata. Pacat. Pacat pt cine a ratat concertul. Am mers la ambele, la ambele am stat la juma' de metru de ele. Intr-adevar nu poti compara show-ul madoonei ci vocea Anastaciei. Sunt la milioane de ani distanta

  • vlado 2 sep 2009

    asta a fost EVENIMENTUL ANULUI!!! Cel mai tare concert. Nu Madonna

  • Luci 1 sep 2009

    Goe,da-mi voie sa te anunt ca esti un mare *.
    Decat un * ca tine,care strica Romania,mai bine Anastacia,prostule.

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMǍ Nu existǎ articole similare
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa