Principesa Margareta îşi sărbătoreşte ziua de naştere, marţi şi miercuri, la Castelul Peleş

Principesa Margareta îşi va sărbători ziua de naştere (26 martie) la Castelul Peleş, marţi şi miercuri, printr-o serie de evenimente publice, între care se numără o ceremonie de decorare a unor personalităţi şi un dineu oficial, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Familia Regală a României.

520 afișări
Imaginea articolului Principesa Margareta îşi sărbătoreşte ziua de naştere, marţi şi miercuri, la Castelul Peleş

Principesa Margareta îşi sărbătoreşte ziua de naştere, marţi şi miercuri, la Castelul Peleş (Imagine: Mediafax Foto / Octav Ganea)

Castelul Peleş va găzdui, marţi şi miercuri, o serie de evenimente publice cu ocazia aniversării principesei moştenitoare Margareta, care, pe 26 martie, va împlini 66 de ani.

Astfel, înaltul patronaj al Regelui Mihai I acordat Federaţiei Române de Rugby va fi conferit de principele Radu marţi, la ora 11.00. Federaţia Română de Oină va primi şi ea înaltul patronaj al Regelui Mihai I, la ora 12.00. Cele două ceremonii vor avea loc în Sala Florentină (Sala Tronului).

Principesa Margareta va conferi, în cursul aceleiaşi zile, în numele Regelui Mihai I, calitatea de furnizor al Casei Regale a României unor companii comerciale din România. Ceremonia va avea loc în Holul de Onoare, începând cu ora 16.30.

Principesa Margareta va decora, în numele Regelui Mihai I, miercuri, o serie de personalităţi marcante ale vieţii publice şi o serie de instituţii culturale şi de învăţământ din România şi din Republica Moldova. Ceremonia va avea loc în Holul de Onoare, începând cu ora 17.30 şi va fi urmată de o recepţie în Sala de Muzică.

Principesa moştenitoare şi principele Radu vor oferi şi un dineu oficial în Sufrageria de Stat a Castelului Peleş, miercuri, la ora 19.00, cu ocazia zilei de naştere a principesei Margareta. La dineu vor lua parte reprezentanţi de cel mai înalt rang ai autorităţii publice din România şi din Republica Moldova, personalităţi ale vieţii culturale, diplomatice, sportive şi reprezentanţi de seamă ai clerului şi societăţii civile. La dineu vor lua parte şi principesa Maria şi principele Nicolae.

Principesa Margareta s-a născut la Lausanne, în Elveţia, pe 26 martie 1949, şi este prima fiica a Regelui Mihai I şi a Reginei Ana ai României, potrivit site-ului Familiei Regale. Principesa Margareta este licenţiată în sociologie, ştiinţe politice şi drept internaţional a Universităţii din Edinburgh, Scoţia.

Principesa Margareta a fost implicată, înainte de 1989, în proiecte ale Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite şi al Fondului Internaţional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD).

În august 1989, când devenea evident că ceva avea să se schimbe în sfârşit în Europa de Est, Principesa Margareta părăseşte Organizaţia Naţiunilor Unite pentru a se dărui cauzei României.

Soseşte în ţară pe 18 ianuarie 1990. În acelaşi an înfiinţează, împreună cu tatăl său, Regele Mihai, Fundaţia Principesa Margareta a României, dedicată sprijinirii bătrânilor şi tinerilor aflaţi în dificultăţi fizice sau materiale.

Totodată, principesa Margareta l-a însoţit pe Regele Mihai în turneele susţinute în 1997 şi 2002 pentru sprijinirea aderării României la NATO şi Uniunea Europeană.

Principesa Margareta şi principele Radu s-au căsătorit la 21 septembrie 1996, iar din 2001, locuiesc la Palatul Elisabeta din Bucureşti. Angajamentele lor publice se desfăşoară în Capitală, în ţară şi în străinătate.

Principesa Margareta este decorată cu Marea Cruce a Ordinului Carol I (1996), Marea Cruce a Ordinului Coroana României (2011), Marea Cruce a Ordinului de Malta (2003), Cavaler al "Legiunii de Onoare" a Republicii Franceze (2009) şi Marea Cruce a Ordinului Sfânta Isabel a Portugaliei (2012).

Principesa moştenitoare este preşedintele Asociaţiei pentru Dezvoltare Durabilă Săvârşin, care are ca scop crearea unui model de dezvoltare rurală şi de atragere a investiţiilor străine, al Fundaţiei Regale de Management al Ospitalităţii şi preşedinte de onoare al Fundaţiei Atletismul Românesc.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici