Alegeri locale 2012: Peste 45.500 de angajaţi ai MAI, angrenaţi pentru desfăşurarea corectă a alegerilor locale

Peste 45.500 de angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor fi angrenaţi, la nivel naţional, în timpul desfăşurării alegerilor locale, 32.000 dintre ei urmând să fie repartizaţi pentru protecţia secţiilor de votare, a declarat, joi, secretarul de stat din MAI Petre Tobă.

266 afișări
Imaginea articolului Alegeri locale 2012: Peste 45.500 de angajaţi ai MAI, angrenaţi pentru desfăşurarea corectă a alegerilor locale

Alegeri locale 2012: Peste 45.500 de angajaţi ai MAI, angrenaţi pentru desfăşurarea corectă a alegerilor locale (Imagine: Bogdan Maran/Arhiva Mediafax Foto)

Secretarul de stat a precizat, într-o conferinţă de presă, că pentru realizarea unui proces electoral corect şi echidistant, MAI va angrena peste 45.500 de angajaţi pentru alegerile locale.

"Pentru protecţia celor 18.132 de secţii de votare, vor fi repartizaţi peste 32.000 de lucrători MAI, respectiv 16.078 poliţişti, 6.887 jandarmi, 2.817 poliţişti de frontieră, 5.743 lucrători pentru situaţii de urgenţă şi 321 personal din alte structuri. Pentru menţinerea ordinii publice, vor fi angrenate 13.230 efective MAI, dintre care 10.800 poliţişti, 2.073 jandarmi şi 357 poliţişti de frontieră. La aceste misiuni, sunt prevăzuţi să participe şi 1.900 de poliţişti locali", a mai spus Tobă.

Oficialul MAI a precizat că au fost deja dispuse măsuri privind pregătirea specifică a efectivelor în ceea ce priveşte însuşirea actelor normative specifice legislaţiei electorale, fiind realizat un Ghid legislativ, transmis către toate structurile MAI implicate în gestionarea măsurilor de ordine publică la alegerile locale.

Petre Tobă a anunţat şi constituirea, la nivel teritorial, a comandamentelor operaţionale formate din reprezentanţii structurilor MAI, acestea având misiunea de a asigura, în sistem integrat, activităţile de coordonare, monitorizare, centralizare şi comunicare a datelor de interes operativ referitoare la misiunile şi activităţile din competenţă.

"Toate centrele judeţene de comandă sunt coordonate, la nivel central, de Centrul Operaţional de Comandă al Ministerului Administraţiei şi Internelor", a precizat Tobă.

Secretarul de stat a mai spus că fiecare sesizare sau incident va fi tratat cu operativitate, la nivelul MAI fiind operaţionalizată o aplicaţie informatică pentru raportarea incidentelor electorale.

"Prin intermediul acestei aplicaţii, ce va cuprinde toate incidentele cu caracter electoral, se va urmări modul de soluţionare a fiecărui eveniment în parte, precum şi modul de intervenţie a structurilor implicate", a mai spus Petre Tobă.

MAI a lansat joi, cu o zi înainte de începerea campaniei electorale, campania "Mita şi votul ilegal înseamnă închisoare", pentru a informa cetăţenii ce sancţiuni riscă dacă încalcă prevederile legale în domeniu.

Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, cu ocazia lansării campaniei, că obiectivul instituţiei pe care o conduce este asigurarea unor alegeri cât mai corecte în cele două scrutinuri care urmează să fie organizate în acest an.

În acest sens, demnitarul a precizat că va avea întâlniri cu toate structurile MAI, la nivel central şi local, cu scopul de a le explica ce au de făcut pentru desfăşurarea de alegeri corecte.

Campania de informare şi conştientizare şi toate materialele aferente au fost realizate de angajaţii MAI, a mai spus ministrul Ioan Rus.

Întrebat dcă există anumite zone de risc, în care se aşteaptă ca mita electorală sau votul ilegal să aibă loc la scară mai largă, ministrul de Interne a precizat că "zonă de risc este în toată ţara".

Campania lansată de MAI se va desfăşura în perioada 10 mai - 10 iunie, timp în care vor fi promovate spoturile audio şi video şi alte materiale de informare ce conţin mesajul campaniei şi date referitoare la sancţiunile prevăzute de legislaţia electorală.

Tot pentru prevenirea mitei electorale şi a votului ilegal, a fost realizat site-ul www.votlegal.mai.gov.ro, care conţine informaţii legislative, ştiri şi comunicate referitoare la acţiunile structurilor MAI.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici