Ambasadorul ungar despre proiectul Roşia Montană: Noi nu suntem de acord

Ambasadorul ungar la Bucureşti, Oskar Fuzes, a declarat, joi, într-o întâlnire cu presa română, că Ungaria se opune proiectului Roşia Montană şi a adăugat că Budapesta înţelege că este vorba despre o decizie internă, dar în cazul demarării proiectului va avea "cam 300 de întrebări".

59 afișări
Imaginea articolului Ambasadorul ungar despre proiectul Roşia Montană: Noi nu suntem de acord

Ambasadorul ungar despre proiectul Roşia Montană: Noi nu suntem de acord (Imagine: Cristian Movilă/Mediafax Foto)

Întrebat care este opinia Ungariei în ceea ce priveşte proiectul de exploatare de la Roşia Montană, Oskar Fuzes a spus: "Nu, nu şi nu. Sau, dacă doriţi o versiune engleză, «No way!»".

El a spus că Ungaria are "o amintire amară" legată de poluarea de la Baia Mare.

"Chiar dacă ne spun că merge în Canada sau în Patagonia de Sud, noi nu suntem de acord. Dar înţelegem că este vorba despre o decizie internă care aparţine Guvernului României", a adăugat ambasadorul ungar.

El a spus că, în cazul în care Guvernul român va decide să înceapă exploatarea la Roşia Montană, Ungaria va avea "cam 300 de întrebări pe această temă", de la problema fondurilor comune pentru prevenirea eventualelor consecinţe nefaste până la protejarea mediului, dar şi a siturilor arheologice ale zonei.

"Dar, desigur, decizia aparţine Guvernului de la Bucureşti", a ţinut să sublinieze ambasadorul.

Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, le-a spus susţinătorilor proiectului minier de la Roşia Montană că, după poluarea de la Baia Mare din urmă cu zece ani, autorităţile de la Bucureşti trebuie să fie extrem de atente atunci când iau în discuţie avizarea unui proiect minier cu cianuri.

Borbely a avut, în cursul după-amiezii de miercuri, o întrevedere cu reprezentanţii ONG-ului Pro Roşia Montană, după ce anterior, în cursul aceleiaşi zile, i-a primit pe reprezentanţii unei coaliţii formate din peste 70 de ONG-uri care se opun avizării investiţiei din Apuseni.

Proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, a generat reacţii pro şi contra. Contestatarii invocă în special problemele de mediu care ar urma să fie provocate de această investiţie.

Compania canadiană Gabriel Resources deţine 80 la sută din capitalul social al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), în timp ce statul român controlează 19,3 la sută din acţiuni, prin compania Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,7 la sută din titluri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici