Antonescu este dispus să îşi asume funcţia de premier

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut duminică la Galaţi, într-o conferinţă de presă, că este pregătit să îşi asume funcţia de premier, în condiţiile în care planul de guvernare al partidului pe care îl conduce ar fi adoptat.

13 afișări
Imaginea articolului Antonescu este dispus să îşi asume funcţia de premier

Antonescu este dispus să îşi asume funcţia de premier (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Preşedintele liberalilor a precizat însă că nu acesta este scopul său politic la ora actuală.

În cazul în care PNL va ajunge la guvernare în baza planului de guvernare propus de către acest partid, Crin Antonescu spune că şi-ar putea asuma funcţia de premier.

Acesta a precizat însă clar că atâta vreme cât există măsuri alternative faţă de cele propuse de către Guvernul Boc acestea ar trebui aplicate.

"Noi am spus întotdeauna, de la începutul crizei că atâta vreme cât susţinem că există măsuri care se pot aplica noi suntem dispuşi să le şi aplicăm. Asta nu înseamnă că am dori să intrăm la guvernare în guvernul lui Traian Băsescu (dacă doream asta intram la guvernare astă iarnă). Noi suntem dispuşi să asumăm guvernarea României pe baza măsurilor PNL şi suntem dispuşi să ne asumăm singuri acest program care înseamnă salvarea pensiilor şi salariilor, tăierea drastică a cheltuielilor, un Guvern cu mai puţine ministere şi o reducere a numărului de agenţii. Scopul meu politic nu este să devin premier. Să nu se înţelegă acum că PNL ar face orice să ajungă la guvernare. Însă dacă se va pune problema să punem în practică aceste măsuri nu vom da înapoi. Dacă m-ar desemna partidul să ocup această funcţie atunci voi răspunde că sunt de acord", a susţinut Antonescu.

În legătură cu moţiunea de cenzură introdusă de către PSD, preşedintele PNL a declarat că parlamentarii liberali vor susţine acest demers, indiferent de textul moţiunii.

Mai mult, Antonescu a susţinut că liberalii vor vota cu bilele la vedere, iar cei care nu vor fi prezenţi la vot vor fi excluşi din partid.

Acesta a continuat spunând că, în situaţia în care PDL va decide să absenteze în momentul votării moţiunii, acei democrat-liberali care au anunţat deja că nu sunt de acord cu măsurile de austeritate propuse de guvern vor face tot posibilul să se afle în sală şi să voteze împotriva guvernului Boc.

"Parlamentarii PDL, dacă tot votează moţiunea, vor ca lumea să ştie că ei fac lucrul acesta. Vor intra în sală împotriva consemnului, dacă va exista un consemn impus de către partid, şi vor vota aşa cum cred de cuviinţă", a declarat liderul liberal.

Crin Antonescu s-a aflat duminică la Galaţi, la Conferinţa Filialelor Teritoriale Galaţi, în cadrul căreia urmează să se desemneze preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Naţional Liberal.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici