AUDIERE la "Ora Guvernului | Tudorel Toader: Raportul GRECO, facultativ. Subiectul a fost transformat într-o temă politică

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, la "Ora Guvernului" în Senat, unde a fost chemat de Opoziţie să dea explicaţii asupra raportului GRECO, că este unul facultativ, dar că subiectul a fost transformat într-o temă politică prea mediatizată şi cu opinii care conţin inexactităţi.

1091 afișări
Imaginea articolului AUDIERE la "Ora Guvernului | Tudorel Toader: Raportul GRECO, facultativ. Subiectul a fost transformat într-o temă politică

AUDIERE la "Ora Guvernului | Tudorel Toader: Raportul GRECO, facultativ. Subiectul a fost transformat într-o temă politică

"Raportul GRECO, din păcate, a fost transformat într-o temă politică, mult mediatizată şi cu prea multe inexactităţi. Vă dau trei exemple. Iniţial eu am fost invitat pe 3 mai să răspund întrebărilor, a fost amânat fără ca eu să ştiu în prealabil şi nici imediat după, iar un grup parlamentar a ţinut paginile presei, spunând că ministrul se sustrage de la prezentarea în Parlament. O inexactitate pentru că eu am spus că voi veni şi voi răsounde la întrebări. În al doilea rând, am fost somat să public în ziua aceea raportul, dacă nu înseamnă că am ceva de ascuns. Această somaţie venea de la o anumită platformă, asociaţie, care a trecut prin cabinetul mMinisterului Justiţiei precum şi o doamnă al cărei nume prefer să nu-l pronunţt. Ce spune procedura GRECO. Se face vizita, se adoptă raportul, se preiau, nu se preiau observaţiile. Se face memorandum. Transmite GRECO, publicăm şi noi, ceea ce am făcut imediat. Această somare să publicăm imediat în ziua adoptării raportului, categoric a fost făcută cu rea credinţă, pentru că, potrivit procedurii nu ai cum să public imediat. În al treilea rând, un reprezentat al Opoziţiei mă întreba când vreţi să traduceţi raportul în limba română şi să-l publicaţi. El era tradus şi publicat pe site-ul Ministerului Justiţiei", a afirmat Toader la tribuna Senatului.

Ministrul Justiţiei a lansat şi un îndemn către Opoziţie şi colegii din Senat, precizând că experţii GRECO cu care a stat de vorbă nu s-au ridicat la nivelul conţinutului raportului, ar documentul este doar unul orientativ şi facultativ.

"Am un îndemn, acela de a ne păstra demnitatea de legiferare, în acord cu specificul naţional, cu interesul naţional, respectând standardele constituţionale şi europene. Exprim speranţa faptului că raportul GRECO este opera exclusivă a experţilor GRECO, realizate pe baza unei documentări. Eu personal am stat de vorbă cu experţii GRECO, nu mi-au creat convingerea, personal, că se ridică la nivelul conţinutului acelui raport. Raportul se referă la demersurile de modificare ale legilor justiţiei, la modificarea codurilor, îndeamnă legiuitorul să se abţină de la înfiinţarea acelei secţii speciale de anchetare a magistraţilor, îndeamnă la respectarea independenţie justiţiei şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de procedura de revocare a procurorului şef al DNA, când mâine CCR va decide asupra conflictului instituţional sesizat de Guvern. Prin urmare, aceste preocupări din raportul GRECO se suprapun peste ceea ce CCR a stabilit. CCR a stabilit că înfiinţarea secţiei speciale e în acord cu Constituţia. Raportul GRECO e unul de orientare, facultativ, dar expeertul GRECO, în mod categoric, nu poate să treacă peste voinţa legiutorului naţional. Vă rog să vă uitat în deciziile CCR pe modificatea legilor justiţiei. Uitaţi-vă în deciziile respective care face fiecare referire la standardele stabilite de Comisia de la Veneţia", a completat Toader.

Tăriceanu, către Opoziţie: Dragi colegi, protocoalele dintre SRI şi DNA nu vă preocupă?

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că ideea de luptă împotriva corupţiei este un demers politic şi nu unul natural al statului de drept, întrebând opoziţia dacă nu este deranjată de protocoale SRI cu instituţii din sistemului judiciar.

"Ideea de luptă împotriva corupţiei înseamnă un demers politic. Nu este un demers natural al statului de drept, o reacţie reală a statului de drept, este o campanie organizată, la fel cum se organiza şi în anii ’50, lupta împotriva burghezo-moşieriei, împotriva chiaburilor şi aşa mai departe. Şi atunci, ca şi acum, normele statului de drept erau călcate în picioare. Astăzi, din partea reprezentanţilor Opoziţiei m-aş fi aşteptat măcar o singură remarcă legată de stadiul şi de starea statului de drept din Românie. Dragi colegi, protocoalele dintre SRI şi DNA nu vă preocupă? Colaborările dintre SRI şi CSM vi se par naturale, normale, astea sunt trăsăturile statului de drept? (...) Mi-aduc aminte din copilărie, la o vizită a unei delegaţii sovietice în România, Stalin murise. Ce se striga? Ce se scanda? Stalin! Aşa ştiau oamenii, aşa învăţaseră.Am impresia că şi dvs aţi rămas cu o placă de patefon la care s-a zgâriat şanţuleţul şi care spune un singur lucru: Să continuăm lupta împotriva corupţiei! Cum o continuăm?", a afirmat Tăriceanu în plenul Senatului, unde a fost chemat de PNL, la "Ora Guvernului", ministrul Justiţiei Tudorel Toader pentru a oferi explicaţii legate de raportul GRECO.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc, a spus că dezbaterea dă senzaţia că revenim în la 1989.

“Nu înţeleg de ce PNL a decis să irosească timp preţios pentru a critica legile justiţiei, când acest proces a fost eminamente unul parlamentar. Putem, legitim, să discutăm cu domnul ministru despre planul de investiţii în instanţe, carierul justiţiei, dosar electronic şi multe alte lucruri aflate pe agenda domniei sale şi în programul de guvernare. Cred că rolul dezbaterii de astăzi este de a trage un semnal de alarmă partenerilor noştri europeni că au reuşit să internalizeze practici manipulatoare, prin analizarea în raport a unor texte neasumate politic, modificate în Parlament sau prin ignorarea cu bună ştiinţă a opiniilor neconforme, cu adevărul dinainte ştiut de experţi. România a derat cu bună credinţă la structuri europene după 1990, în speranţa că ne vom dezvolta armonios. Să ajungem astăzi criticaţi (…) fără vreo referire la date concrete, pare că revenim la 1989 ”, a spus Robert Cazanciuc.

Înaintea ministrului Justiţiei a luat cuvântul la tribună, senatorul PNL, Alina Gorghiu, care a spus că nici Tudorel Toader, nici majoritatea PSD-ALDE nu au arătat că ar fi înţeles raportul GRECO sau că le-ar păsa de conţinutul documentului.

"Ar fi fost extraordinar de bine să avem această dezbatere mai devreme. Suntem în 9 mai şi dezbaterea vine în momentul în care au trecut săptămâni bune de la publicarea raportului GRECO, iar toate ne arată clar că nici majoritatea PSD-ALDE şi nici Ministerul Justiţiei nu au înţeles raportul sau nu le pasă. Refuzul de a ţine cont de concluziile raportului a fost una dintre cele mai mari erori. Haideţi să spunem pe şleau care contextul în care ne aflăm. Unu: legile justiţiei sunt în continuare la CCR, APCE a aprobat sesizarea Comisiei de la Veneţia, grupul de state împotriva corupţiei, GRECO, a adoptat în martie acest raport, recomandând consultarea Comisiei de la Veneţia, România fiind printre statele care au implementat recomandările de combatere a corupţiei într-un mod nesatisfăcător. Mă uit spre majoritate, spre banca Guvernului, pentru că noi toţi avem nevoie de o explicaţie de bun simţ şi decentă, care să vină chiar şi în ultimul ceas, dar necesară pentru a nu veni suspiciunea că majoritatra PSD e prizoniera unei conduceri care îşi rezolvă problemele penale prin modificări aduse Justiţiei", a declarat Gorghiu.

Ministrul Justiţiei participă, miercuri, în plenul Senatului, la "Ora Guvernului", un demers iniţiat de liberali, pentru a răspunde la întrebări legate de îngrijorările semnalate cu privire la sistemul judiciar din România în raportul GRECO.

Tudorel Toader a fost şi marţi în Parlament, unde a discutat cu Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

"Am discutat despre procedura de audiere la " Ora Guvernului!", a declarat ministrul Justiţiei, pentru MEDIAFAX.

Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO), un organism al Consiliului Europei, a publicat miercuri un raport despre România în care îşi exprimă "profunda îngrijorare" faţă de anumite aspecte ale reformelor sitemului de justiţie adoptate de Parlamentul de la Bucureşti.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici