Băsescu cere fratelui său să se retragă din acţionariatul firmei din domeniul militar

Preşedintele Traian Băsescu i-a cerut fratelui său să se retragă dintr-o firmă în care acesta este asociat cu fiica unui director în Ministerul Economiei şi cu un fost locţiitor al Departamentului Armamente din MApN, precizând că societatea respectivă nu a fost implicată în contracte militare.

55 afișări
Imaginea articolului Băsescu cere fratelui său să se retragă din acţionariatul firmei din domeniul militar

Traian Băsescu îi cere fratelui său renunţe la acţionariatul firmei din domeniul militar (Imagine: Mediafax Foto)

Cotidianu Bursa a relatatdespre această firmă, Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL, sugerând că ar putrea fi impilicată în diverse contracte militare şi că ar fi un conflict de interese, dat fiind că şeful statului conduce CSAT.

"Preşedintele Traian Băsescu regretă că un membru al familiei sale este acţionar al unei firme cu activităţi legate de domeniul militar. Preşedintele a primit asigurări că firma nu a fost implicată în contracte cu produse militare. De asemenea, Preşedintele i-a solicitat domnului Mircea Băsescu să renunţe imediat la calitatea de acţionar în respectiva firmă", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

De asemenea, şeful statului mulţumeşte mass media pentru semnalarea acestui caz şi regretă situaţia creată.

Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, este asociat într-o firmă cu fiica fostului şef al Romarm Aurel Cazacu şi cu un fost general MApN, Sandu Ion Eftimie, care a deţinut postul de locţiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Defense, Security and Intelligence CO - Desintco SRL a fost înfiinţată în 4.2.2009 şi are sediul declarat în Voluntari, pe strada Emil Racoviţă, nr.70, bloc Vila 33, însă există menţiunea "sediu expirat".

Acţionarii firmei sunt Oiţă Romeo, Sandu Ion-Eftimie, Mircea Băsescu, Geamănu-Grigore-Andrei-Cristian şi Cazacu Maria Cristina.

Sandu Ion Eftimie a deţinut postul de locţiitor al Departamentului Armamente din MApN până la începutul lui 2009, când s-a pensionat. Cazacu Maria Cristina are 22 de ani, este fiica lui Aurel Cazacu.

Obiectul principal de activitate este "activităţi de consultanţă şi management".

Obiectele secundare de activitate sunt "intermedieri în comerţul specializat în vânzarea produselor cu caracter specific, n.c.a.", intermedieri în comerţul cu produse diverse, servicii de reprezentare media, comerţ cu amănuntul prin intermediul caselor de comenzi sau prin Internet, activităţi ale tur-operatorilor, activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor, alte servicii de rezervare şi asistenţă turistică, activităţi ale agenţiilor turistice, activităţi de design specializat, activităţi ale agenţiilor de publicitate, activităţi de consultanţă în domeniul relaţiilor publice şi al comunicării.

Filmat de Antena 3 cu camera ascunsă, Mircea Băsescu afirma, într-un material publicat, joi seară, pe site-ul postului, că nu este asociat cu niciun general şi că nu se pricepe la armată. Nici la vederea documentelor printate de pe site-ul Registrului Comerţului, care atestă faptul că este acţionar alături de ceilalţi patru în firmă, Băsescu nu admite parteneriatul. Fratele preşedintelui spune că nu-l cunoaşte decât pe unul dintre aceştia, "pe Geamănu", care a venit la Constanţa cu ocazia expoziţiei de tehnică navală şi care i-a propus să se asocieze într-o firmă.

"A fost o propunere căreia însă nu i-am dat curs", a spus Mircea Băsescu.

 

 

Vineri, după apariţia comunicatului Preşedinţiei, Mircea Băsescu a spus că a fost sunat la telefon de către fratele său şi că va face demersuri pentru a se retrage din această firmă.

O reprezentantă a firmei Desintco a răspuns, la numărul de telefon afişat pe site-ul Registrului Comerţului ca telefon de contact al societăţii. Aceasta a afirmat că societatea nu a încheiat până acum niciun contract, nu a derulat nicio afacere şi nu a făcut vreo plată.

"Nici măcar nu a plătit vreun salariu sau alte cheltuieli de acest gen. Nu a rulat niciun ban", a afirmat femeia, care a refuzat să-şi spună numele.

Aurel Cazacu, în prezent director în Ministerul Economiei, a declarat la Realitatea TV că o va retrage pe fiica sa din afacere.

"Când Oiţă a considerat să-mi spună că vrea să introducă şi firma fiicei mele în ceva legat de programul Grifon, eu am spus imediat că fata mea iese de acolo, pentru că apărea un conflict de interese", a afirmat Cazacu, referindu-se la noul sistem de monitorizare şi intervenţie denumit Grifon şi conceput de specialiştii români, sistem lansat oficial, săptămâna trecută, la expoziţia de sisteme navale destinate armatei, "Naval Defense Exhibition", de la Constanţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici