Blaga: Mare atenţie cum alegem oamenii în viitorul guvern, să nu poată fi atacaţi pe corupţie

Co-preşedintele PNL Vasile Blaga a avertizat, sâmbătă, ca PNL să aibă grijă în privinţa desemnării oamenilor în viitorul guvern, arătând că aceştia nu trebuie să-şi facă calificarea la locul de muncă şi să nu poată fi atacaţi pe corupţie.

607 afișări
Imaginea articolului Blaga: Mare atenţie cum alegem oamenii în viitorul guvern, să nu poată fi atacaţi pe corupţie

Blaga: Mare atenţie cum alegem oamenii în viitorul guvern, să nu poată fi atacaţi pe corupţie (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Blaga a spus, la Consiliul Naţional al PNL, că este nevoie de un program de guvernare al PNL care să fie în accord cu proiectul politic România lucrului bine făcut şi a atenţionat în privinţa oamnilor care vor fi desemnaţi în viitorul govern.

“Mă bucur foarte mult că se munceşte foarte mult, se munceşte bine pe Programul de guvernare şi termenul de 28 februarie va fi respectat şi fiecare organizaţie veţi avea proiectul de guvernare pe care îl veţi putea amenda. După ce lucrurile acestea vor fi făcute, la un moment dat va trebui îmbrăcat de oameni. De pe acuma vă spun un lucru: Dacă nu vom avea grijă ca el să fie susţinut de acei oameni care să nu facă calificarea la locul de muncă, să stăpânească zonele pe care urmează să le administreze, care să nu poată fi atacat pe corupţie. Sigur, dacă ai fost o zi în politică, sigur mai ai câte o pată, dar să înţelegem ceva, că dacă aceşti oameni nu vor fi ei în slujba României şi nu România în slujba lor, înseamnă că nu am învăţat nimic.”, a afirmat Blaga.

El a spus că PNL trebuie să scoată cât mai repede PSD de la guvernare deoarece Victor Ponta, după 6 luni în care a fost “pisicuţ”, acum repetă toate relele pe care le-a făcut până acum.

“De aceea, mare atenţie cum ne desemnăm oamenii, pentru că trebuie cât mai repede să scoatem PSD de la guvernare. Uitaţi-vă la Victor Ponta. Şase săptămâni a stat, cum spunea cineva, ca un pisicuţ. În câteva dintre materialele pe care le citeam astăzi, vedeam cum o parte din banii din bugetul de stat se duc pe fondurile de reechilibrare. Unde ajung cei mai mulţi bani? În judeţul lui Dragnea. Repetă toată relele pe care le-au făcut până acum, repetă”, a mai spus Blaga.

El a mai spus că în această sesiune parlamentară trebuie finalizate codurile electorale, finanţarea partidelor şi legea partidelor politice deoarece numai aşa PNL va fi cel mai mare partid din România şi va rămâne în inimile oamenilor.

“Evident va trebui să finalizăm în această sesiune codurile electorale , toate legile alegate de alegeri, finanţarea partidelor, toate aceste lucruri trebuie rezolvate pentru că numai astflel vom rămâne în inimile oamenilor şi numai astfel vom rămâne cel mai mare partid din România şi pentru acest lucru trebuie să dăm jos Guvernul Ponta”, a mai arătat Blaga.

Co-preşedintele PNL a mai arătat că PNL are astăzi 45% şi sarcina noului PNL este să vină la guvernare.

“Astăzi partidul are 45%, asta înseamnă că trebuie să venim repede la guvernare. Acesta este sarcina noului PNL. Am încredere că am trecut peste toate orgoliile şi am reuşit să aducem partidul în situaţia de a fi înscris în registrul partidelor politice şi fiecare dintre dumneavoastră să faceţi acest lucru şi în etapa următoare, veţi pune pe picioare cea mai puternică structură pe care a avut-o dreapta în România. Numai mâine nu-i poimâine, alegerile bat la uşă”, a conchis Blaga.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici