Siegfried Mureşan şi Adina Vălean, propunerile pentru postul de comisar european care vor fi trimise la Bruxelles / Comisia Europeană a primit cele două candidaturi

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, după şedinţa de guvern la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, că propunerile României pentru postul de comisar european pe Transporturi sunt europarlamentarii Siegfried Mureşan şi Adina Vălean. Totodată, Comisia Europeană a primit, astăzi, cele două propuneri avansate de Orban, a precizat, pentru MEDIAFAX, Dana Spinanţ, purtător de cuvânt adjunct al CE.

2044 afișări
Imaginea articolului Siegfried Mureşan şi Adina Vălean, propunerile pentru postul de comisar european care vor fi trimise la Bruxelles / Comisia Europeană a primit cele două candidaturi

BREAKING Ludovic Orban a anunţat că Siegfried Mureşan şi Adina Vălean sunt propunerile pentru postul de comisar european din partea României

„După consultarea preşedintelui Klaus Iohannis am luat decizia împreună să trimitem către preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, doi candidaţi pentru funcţia de comisar european. Este vorba despre europarlamentarii Siegfried Mureşan şi Adina Vălean”, a anunţat Ludovic Orban.

El a mai spus că, în conformitate cu prevederile legale, va trimite către preşedinţii celor două camere ale Parlamentului solicitarea de a organiza audieri în comisiile de specialitate.

Întrebat dacă se pune problema schimbării portofoliului alocat României, Orban a spus: „Sigur că dacă va fi vorba de posibilitatea schimbării portofoliului, în cazul acesta, va exista o discuţie între preşedintele României, subsemnatul, ca premier, şi preşedintele CE, Ursula von der Leyen”.

Europarlamentarul Gheorghe Falcă a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că persoana nominalizată de România pentru funcţia de comisar european va fi audiată în Comisia de Transporturi a Parlamentului European în şedinţa din 14 noiembrie.

După respingerea Rovanei Plumb şi a lui Dan Nica, Viorica Dăncilă l-a propus Victor Negrescu pentru funcţia de comisar european, însă purtătorul de cuvânt al Executivului UE, Mina Andreeva, a anunţat că există la Comisia Europeană „dubii mari! referitoare la „legitimitatea! noii propuneri de comisar european transmisă de Dăncilă.

Ludovic Orban a declarat că PNL va solicita audierea persoanei propuse pentru funcţia de comisar european în comisia parlamentară pentru afaceri europene. Liderul liberalilor a precizat că noul Guvern va decide cât mai rapid posibil asupra nominalizării comisarului UE din partea României.

Viorica Dăncilă a declarat, miercuri, că social-democraţii nu vor ataca noua propunere de comisar european înaintată de Guvernul Orban, precum au procedat PNL şi grupul Renew Europe în cazul propunerilor făcute de Guvernul PSD.

„Când vine vorba de un obiectiv de ţară, noi nu vom face ceea ce au făcut liberalii şi ce au făcut cei din grupul Renew Europe. Nu vom fi anti-români. Eu iubesc această ţară şi nu vreau ca România să fie pusă în situaţii neplăcute. Avem un război în interiorul ţării, electoral, între ghilimele, dar acesta nu trebuie să meargă dincolo de graniţele ţării. Nouă ani de zile, de fiecare dată, am susţinut România. Vor propune un comisar. Nu vom ataca persoana respectivă, pentru că este importantă imaginea de ţară mai mult decât imaginea personală. Nu o să am aceeaşi abordare ca şi candidatul Iohannis, care imediat ce am făcut propunerea a sunat la Bruxelles ca să nu fie acceptat Victor Negrescu", a declarat liderul PSD Viorica Dăncilă, la sediul PSD.

Comisia Europeană a primit cele două propuneri pentru funcţia de comisar UE din partea României

Comisia Europeană a primit, miercuri, cele două propuneri avansate de premierul Ludovic Orban pentru funcţia de comisar european pe Transporturi, respectiv eurodeputaţii PNL Siegfried Mureşan şi Adina Vălean, a precizat, pentru MEDIAFAX, Dana Spinanţ, purtător de cuvânt adjunct al CE.
 
Aceasta a adăugat că scrisoarea cu cele două nume propuse pentru poziţia de comisar UE a fost primită de Executivul european şi instituţia este în contact cu cei doi candidaţi, iar preşedintele ales al CE Ursula von der Leyen va lua repede o hotărâre.
Taguri:
orban,
vălean,
mureşan

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici