- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (27.06.2018, 06:00)
- Ana Petrescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Iohannis şi Dăncilă participă astăzi la şedinţa CSAT, unde discută şi despre Roşia Montană
Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Viorica Dăncilă participă, miercuri, la Palatul Cotroceni, la şedinţa CSAT, unde vor discuta despre Roşia Montană, după ce ministrul Culturii George Ivaşcu a solicitat amânarea deciziei privind includerea acesteia în Patrimoniul UNESCO.
1272 afișări
Chiar dacă iniţial nu figura pe ordinea de zi a reuniunii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), subiectul Roşia Montană a fost inclus pentru dezbaterea în şedinţa de miercuri, la solicitarea premierului Viorica Dăncilă, potrivit unui răspuns dat de Administraţia Prezidenţială, pe 13 iunie, la socitarea MEDIAFAX.
"Preşedintele este preocupat de subiectul Roşia Montană. Subiectul a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei CSAT din 27 iunie", a adăugat, la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, Preşedinţia.
ULTIMELE ȘTIRI
-
LIVE UPDATE. Israelul a lansat un atac cu drone asupra Iranului/ Iranul neagă atacul
-
Iarnă în plină primăvară. Transfăgărăşanul este din nou acoperit de zăpadă
-
4.100 de pacienţi sunt pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi sau ficat
-
Fenomene extreme. Zborurile în Europa devin tot mai turbulente şi imprevizibile
Pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a CSAT sunt incluse şi subiecte referitoare la obiectivele României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, din perioada 11 - 12 iulie şi forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019.
Referitor la subiectul Roşia Montană, ministrul Culturii, George Ivaşcu, a solicitat amânarea deciziei privind includerea Roşiei Montane în Patrimoniul UNESCO, motivând că trebuie protejate drepturile statului român în litigiul cu compania Gabriel Resources şi că pierderile se pot ridica la 4,4 miliarde de dolari.
Într-o adresă transmisă MAE, pe 30 mai, ministrul Culturii, George Ivaşcu, cerea "transmiterea către Secretariatul Convenţiei Patrimoniului Mondial din cadrul UNESCO a solicitării statului român de a amâna decizia Comitetului Patrimoniului Mondial în cadrul celei de-a 42-a sesiuni, care se va desfăşura la Manam, Bahrain, cu privire la înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial a Peisajului Cultural Minier «Roşia Montană» şi în vederea protejării drepturilor patrimoniale ale statului român în acest litigiu arbitral".
Ministrul Culturii a mai menţionat, în adresă, că înscrierea localităţii Roşia Montană în lista Patrimoniului Mondial UNESCO "trebuie să se realizeze în condiţiile în care acest sit să nu fie grevat de vreun litigiu".
"Astfel, reiterăm solicitarea fermă de amânare a luării unei decizii în acest sens", scria Ivaşcu, ministrul Culturii cerând şi facilitarea unei întâlniri a unei delegaţii a Ministerului Culturii cu reprezentanţi UNESCO privind acest subiect.
Ulterior, întrebat de MEDIAFAX care ar fi riscurile pentru România, George Ivaşcu a spus că daunele se pot ridica la ordinul a miliarde de dolari. "4,4 miliarde de dolari ar fi pierderea şi este vorba despre fiecare cetăţean în parte care pierde. Deoarece sunt banii statului", a explicat ministrul Culturii.
"Facem precizarea că, în cursul anului 2017, a fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru facilitarea pregătirii apărării statutului român în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 - Roşia Montană, la Ministerul Finanţelor Publice, ministerul care gestioneaza litigiile statului român. În 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington pe litigiul în cauză. Astfel, ţinând cont şi de aspectele patrimoniale sensibile în cauza ICSID (dosarul ARB/15/31), unde România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român", se arată într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX transmis de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN).
Pe 7 iunie, ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, a declarat pentru MEDIAFAX că stoparea procedurii de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, la cererea Guvernului, este o situaţie inedită, deoarece primise deja recomandare de înscriere în Lista Patrimoniului Mondial.
"Asta a fost instrucţiunea pe care am primit-o, de stopare a dosarului la nivelul la care se ajunsese. El primise deja recomandarea de înscriere în Patrimoniul Mondial, acum câteva săptămâni, iar acest lucru urma să se discute peste câteva săptămâni în Bahrein, la o reuniune mai mare a Patrimoniului Mondial. Instrucţiunea pe care am primit-o de la Ministerul Culturii, prin intermediul Ministerului de Externe, a fost, pe de o parte, stoparea evaluării la nivelul la care se ajunsese şi, totodată, organizarea unei întâlniri între o delegaţie din partea unor ministere de la Bucureşti şi dna Rossler de la Patrimoniul Mondial. Întâlnirea a avut loc chiar în aceste zile la Paris. Patrimoniul Mondial urmează să dea răspuns în câteva zile, pentru că e o situaţie inedită, adică nu cred că s-a mai întâmplat", a declarat la momentul respectiv pentru MEDIAFAX Adrian Cioroianu.
Cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO va avea loc în perioada 24 iunie - 4 iulie.
Ministerul Culturii a trimis, pe 4 ianuarie 2017, la UNESCO dosarul "Peisajul Cultural Minier Roşia Montană", pentru înscrierea în Patrimoniul Mondial.
Citește pe alephnews.ro: Votul ONU pentru recunoașterea statului palestinian: SUA votează împotrivă
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:18
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 786. CIA susţine că, fără ajutor, Ucrainariscă să pierdă războiul în câteva luni / Rachete ruseşti au aterizat la Dnipro, cel puţin 2 morţi şi 15 răniţi
-
astăzi, 09:22
Rata de ocupare a populaţiei între 15 şi 64 de ani a scăzut uşor în 2023 faţă de anul anterior