Kelemen: Nu am discutat detalii, amănunte sau termene privind majorarea salariilor bugetarilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că în şedinţa de luni a coaliţiei nu au fost discutate detalii sau termene privind majorarea salariilor bugetarilor, dar că reprezentanţii partidelor din coaliţie susţin o astfel de majorare.

125 afișări
Imaginea articolului Kelemen: Nu am discutat detalii, amănunte sau termene privind majorarea salariilor bugetarilor

Kelemen Hunor (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax foto)

Kelemen Hunor a declarat că înainte de a se decide ceva legat de creşterea salariilor bugetarilor trebuie să se aştepte până la sfârşitul lunii martie, pentru a se vedea veniturile din primul trimestru al acestui an.

"În şedinţa de luni a coaliţiei nu am discutat detalii, amănunte sau termene în ceea ce priveşte majorarea salariilor bugetarilor, dar toată lumea a spus că susţine o astfel de majorare. Nu am discutat nici procente. Trebuie să vedem după 30 martie, în funcţie de veniturile din primul trimestru, altceva nu am discutat, nu am intrat în detalii", a spus Kelemen Hunor.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat pentru MEDIAFAX că liderii coaliţiei au decis, luni, ca salariile bugetarilor să fie majorate începând cu luna iunie, urmând ca Guvernul să analizeze procentul cu care se va face majorarea.

Toader a spus că membrii coaliţiei au susţinut de la început această majorare, iar premierul are cuprins în programul de guvernare, la punctul 1, creşterea salariilor.

Mircea Toader a arătat că Guvernul urmează să calculeze şi să găsească soluţii pentru majorarea salariilor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că declaraţia privind revenirea salariilor la nivelul anterior tăierilor nu a fost făcută din populism, ci deoarece s-au îndeplinit condiţiile stabilite.

Traian Băsescu a prezentat şi argumente în sprijinul revenirii la nivelul salarial anterior.

Preşedintele a arătat că, potrivit datelor Ministerului Finanţelor, numărul salariaţilor în sectorul public era, în aprilie 2009, de 1.396.129, iar în ianuarie anul acesta de 1.196.067. El a mai explicat că, în 2009, "anvelopa salarială, totalul salariilor era 9,6 din PIB, iar obiectivul pentru 2014 era să ajungem la 7% din PIB".

"Am atins 7%, de fapt, cu acurateţe 6,94%, la sfârşitul anului trecut. Deci condiţiile de revenire s-au îndeplinit la 31 decembrie. În numele prudenţei, şi Guvernul Boc şi Guvernul Ungureanu au zis: «Discutăm după primul trimestru, să vedem ce se întamplă». Dar parametrii conveniţi cu fondul s-au atins", a spus preşedintele.

"Ca şef al statului, eu nu pot să mint că nu s-au îndeplinit condiţiile de revenire a salariilor. Şi eu cred că niciun guvernant nu îşi permite", a spus preşedintele.

Totodată, el a subliniat că nu a luat decizia revenirii la salariile anterioare pentru bugetari, ci doar a cerut Parlamentului şi Guvernului să analizeze posibilitatea revenirii acestora la nivelul anterior.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, în Parlament, că puterea are datoria de a găsi soluţii ca în jurul datei de 1 iunie să fie "reîntregite" salariile bugetarilor.

După reducerea salariilor cu 25% în iulie 2010, bugetarii au primit anul trecut o majorare salarială cu 15%, iar pentru refacerea completă a veniturilor iniţiale ar urma să mai beneficieze de o creştere cu circa 16%.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici