Video Adrian Streinu-Cercel: Luni începe testarea în masă a bucureştenilor / Ludovic Orban: Sunt poveşti că o să ne apucăm noi să testăm 10.000 de oameni

  • Luni începe testarea în masă a bucureştenilor. 10.514 oameni vor fi testaţi pentru coronavirus
  • Adrian Streinu-Cercel: Testarea eşantionului de 10.514 bucureşteni e un „exit-poll al coronavirusului”
  • Ludovic Orban: Sunt poveşti că o să ne apucăm noi să testăm 10.000 de oameni
  • Primăria Capitalei achiziţionează 4.000 de teste, iar cele şase primării de sector câte 1.000 de teste
  • Adrian Streinu-Cercel: De Paşte trebuie să facem curăţenie. Străzile, uşile şi clanţele trebuie spălate cu apă cu clor
5236 afișări
Ai aflat probabil că 10.514 bucureşteni vor fi testaţi pentru coronavirus. Te-ai putea afla şi tu printre ei.
 
Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, îţi explică de ce este importantă această testare şi cum va decurge ea.
 
prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”: Se fac două teste rapide, unul pentru identificarea virusului şi un al doilea test să vedem anticorpii, deci răspunsul organismului care a trecut deja prin infecţie vrem ca începând de luni spre prânz să punem maşinile în circulaţie, primăria generală a Capitalei a pus la dispoziţie, împreună cu cei de la sectorul 1, 18 astfel de vehicule.
 
Primăria Capitalei cumpără 4.000 de teste pentru bucureşteni, iar celelalte primării de sector câte 1.000 fiecare.
 
prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”: Avem şi sectoarele care au fost cele mai afectate, sectorul 2 este printre ele, dar şi cu ramificaţii spre Ilfov, în zonele astea va trebui să intervenim pentru a închide focarele. Cert este că în Bucureşti avem o transmitere locală spre comunitară şi încă avem posibilitatea să intervenim pentru a inactiva micile focare. Este un exit poll, dacă vreţi, al coronavirusului.
 
Şeful de la „Matei Balş” ne învaţă şi cum trebuie să ne pregătim pentru sărbătorile de Paşte.
 
prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, manager Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”: Străzile, clanţele, uşile trebuie spălate cu apă, cu conţinut bogat în clor şi asta va decontamina foarte mult zonele.
 
Ludovic Orban şi Nelu Tătaru par că nu au aflat despre planurile medicilor şi ale autorităţilor locale.
 
Ludovic Orban, prim-ministrul României: Poveştile care circulă că ne apucăm noi să selectăm 10.000 de oameni pe care să îi testăm sunt poveşti. Există o procedură, există criterii de prioritizare.
 
 
Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii: Trebuie să avem grijă de personalul nostru, vor veni săptămâni şi mai grele, vor fi şi cazuri mai grele, vor fi cazuri critice.
 
Programul-pilot presupune că bucureştenii vor fi testaţi pe stradă, iar rezultatele le vor primi în 30 de minute, prin SMS.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici