Mihai Voicu (PNL): Moţiunea are scopul de a împiedica măsurile privind votul în diaspora./ Replica lui Liviu Dragnea, liderul PSD: Este o prostie

Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, miercuri, că nu l-ar surprinde ca PSD să depună moţiune de cenzură, afirmând că astfel social-democraţii îşi propun să împiedice măsurile legislative pe care Guvernul vrea să le ia pentru facilitarea votului românilor din diaspora, variantă negată de PSD.

957 afișări
Imaginea articolului Mihai Voicu (PNL): Moţiunea are scopul de a împiedica măsurile privind votul în diaspora./ Replica lui Liviu Dragnea, liderul PSD: Este o prostie

Mihai Voicu (PNL): Moţiunea are scopul de a împiedica măsurile privind votul în diaspora./ Replica lui Liviu Dragnea, liderul PSD: Este o prostie (Imagine: Liviu Chirica/ Mediafax Foto)

"Nu m-ar mira să se întâmple acest lucru pentru că rar mi-a fost dat să văd concepţii şi valori mai diferite decât între PSD şi Guvernul Cioloş. Există un aspect practic. Eu cred că această moţiune de cenzură este adusă în discuţie şi grăbită pentru ca eventual să fie împiedicate măsurile legislative pe care Guvernul vrea să le ia pentru votul românilor din străinătate", a declarat vicepreşedintele PNL Mihai Voicu.

Cât priveşte afirmaţia lui Liviu Dragnea poitrivit căreia nu va mai depune moţiune de cenzură dacă Dacian Cioloş îşi va revizui atitudinea, Voicu a afirmat că este decizia premierului. "Este opţiunea domnului Cioloş. Nu văd însă de ce cineva trebuie să îşi ceară scuze pentru lucruri adevărate", a spus liberalul.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a respins acuzaţiile PNL.

"Dacă ajungem la moţiunea de cenzură, nu se va întâmpla pe 1 seara, care e joi. Dacă Ordonanţa de Urgenţă este pregătită şi am înţeles că este pregătită o pot depune în prima zi în care Parlamentul este la treabă. Nu asta este problema. Am auzit şi această teorie. S-o dăm la o parte, este o prostie, este o minciună. N-are nicio legătură cu votul din diaspora. Poziţia PSD este foarte clară", a spus Dragnea la Adevărul Live.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici