Murgeanu: Demisionez dacă se dovedeşte că s-au alocat politic bani de la UE autorităţilor locale

Secretarul stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Răzvan Murgeanu, a respins, duminică, criticile liberalilor la adresa MDRT şi a arătat că îşi va da demisia dacă se va dovedi că s-au alocat bani UE către autorităţi locale pe criterii politice.

42 afișări
Imaginea articolului Murgeanu: Demisionez dacă se dovedeşte că s-au alocat politic bani de la UE autorităţilor locale

Murgeanu: Demisionez dacă se dovedeşte că s-au alocat politic bani de la UE autorităţilor locale (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

"Nimeni dintre cei care reprezintă opoziţia nu poate să spună despre acest minister (MDRT - n.r.) că nu i-a fost un real ajutor. Dacă vreunul dintre preşedinţii consiliilor judeţene spune chestiunea asta argumentat, eu îmi dau demisia mâine. Nu există aşa ceva. Nu există în momentul de faţă, pentru toţi preşedinţii consililor judeţene, indiferent de apartenenţa politică decât ajutor pentru că interesul naţional este să cheltuim banii europeni", a precizat Murgeanu, într-o conferinţă de presă a PDL.

El a arătat că o aşteptată oricând pe Ramona Mănescu, europarlamentar PNL să "o lămurească pe aceasta" şi să-i prezinte datele ministerului. "De vorbit e foarte uşor pentru a ne afla în treabă, fără a avea date. (...) Aş putea să înţeleg preocuparea unui europarlamentar pentru chestiunea asta, dacă n-ar fi tendenţioasă", a menţioant Răzvan Murgeanu.

El a mai spus că Planul Operaţional Regional manageriază 4,3 miliarde de euro prin intermediul MDRT, precizând că există 1.210 contracte în valoare de 3.410.000.000 euro.

"Câţi bani s-ar fi dus la primăriile portocalii în detrimentul altora, lucrurile nu au nicio legătură cu adevărul. Logica acestui program nu ţine de ce primărie sau ce judeţ îl are unul sau altul dintre partide", a adăugat Murgeanu.

El a precizat că după ce a auzit acuzaţiile liberalilor, a întocmit duminică dimineaţa o situaţie pe axa 2 drumuri judeţene, care a fost închisă cel mai repede, situaţia fiind împărţită pe culori politce, care arată că PDL a beneficiat de 491 milioane de euro, PNL 155 milioane de euro, PSD 538 milioane de euro, iar UDMR 81 milioane de euro. El a mai spus că a făcut această situaţie deşi consideră că împărţirea pe culori politice a fondurilor alocate reprezintă "o aberaţie".

Europarlamentarul liberal Ramona Mănescu a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va propune în PE, în Comisia de Dezvoltare Regională, ca România să fie obligată să ia măsuri de accesare corectă a fondurilor europene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici