VIDEO | Viorica Dăncilă spune că ar iniţia un referendum pentru ridicarea imunităţii Preşedintelui României

Viorica Dăncilă a declarat, întrebată care este primul lucru pe care l-ar face dacă ar ajunge şef al statului, că ar iniţia un referendum pentru ca Preşedintele României să nu mai aibă imunitate, chestiune care, în 2014, a rămas doar la nivel de promisiune a lui Klaus Iohannis.

2001 afișări
Imaginea articolului VIDEO | Viorica Dăncilă spune că ar iniţia un referendum pentru ridicarea imunităţii Preşedintelui României

Ora 20.00 | Viorica Dăncilă va susţine o conferinţă de presă la sediul PSD

Care e primul lucru pe care îl veţi face dacă aţi ajunge la Cotroceni?

„Voi iniţia un referendum astfel încât preşedintele României să nu mai aibă imunitate şi pentru a realiza eu promisiunea făcută în 2014 de Klaus Iohannis. Aşa cum am fost premier un an şi nouă luni şi nu am avut imunitate, consider că nici preşedintele nu trebuie să aibă”, a afirmat Viorica Dăncilă, într-o conferinţă de presă la sediul PSD, întrebată care este primul lucru pe care l-ar face dacă ar ajunge la Cotroceni.

Liderul PSD a adăugat că, în cazul în care ar fi preşedinte, ar merge la Consiliul European ca să lupte pentru România, astfel încât ţara noastră să primească alocări de fonduri pe domenii de interes.

„În al doilea rând, aş merge în Consiliul European şi aş lupta pentru România. Pe 1 decembrie se votează noua Comisie Europeană. E foarte importantă să existe o convergenţă pentru fondurile alocate fermierilor, să avem din nou alocări pentru tinerii care vor să se implice în agricultată. Aş lupta ca pe politica de coeziune România să aibă o alocare substanţială”, a conchis Dăncilă.

.

Taguri:
dăncilă,
psd,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici