Parlamentul a adoptat modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor. Oltean: Imunitatea parlamentarilor a fost întărită

Parlamentul a adoptat, marţi, modificările la Statutul deputaţilor şi senatorilor, în forma în care au trecut de comisie, cu 309 voturi "pentru", 56 de voturi "împotrivă" şi două abţineri. Comisia pentru Statutul parlamentarilor a finalizat, luni noapte, proiectul de modificare a Statutului deputaţilor şi senatorilor.

Şedinţă la Parlament pentru modificările la Statut, Avocatul Poporului şi preşedintele CNA (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Parlamentarii PDL au votat împotriva modificărilor la Statutul deputaţilor şi senatorilor, cele două abţineri au aparţinut UDMR, parlamentarii PPDD nu au fost în sală, iar deputatul PSD Gabriela Crețu a anunţat că nu participă la vot.

Parlamentarii PDL au votat împotrivă, a precizat, după vot, deputatul PDL Ioan Oltean.

Oltean a susţinut că modificările aduse Statutului sunt doar "un strat de spoială", imunitatea parlamentarilor a fost întărită, iar textul privind conflictul de interese încurajează parlamentarii să facă acest lucru.

"Credem că trebuie să regândim această lege şi să o aşezăm pe parametrii normali", a adăugat Oltean.

Comisia de Statut a menţinut, în raportul la proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor, amendamentul preşedintelui Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, de eliminare a prevederii prin care mandatul înceta la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI.

Astfel, potrivit proiectului de Statut iniţial, mandatul de senator sau deputat înceta "la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI de constatare a incompatibilităţii".

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a propus eliminarea acestei prevederi, în cadrul reuniunii Comisiilor juridice, care au avizat proiectul, eliminare care a fost menţinută şi de către parlamentarii din Comisia de Statut, care au adoptat, luni noaptea, cu unanimitate, un raport cu amendamente la Statutul parlamentarilor.

Pe de altă parte, parlamentarii din Comisia de Statut au mai eliminat din propunerile de modificare a Statutului parlamentarilor şi prevederea potrivit căreia "mandatul unui senator sau deputat încetează la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se constată existenţa unei averi nejustificate şi a stării de incompatibilitate".

Astfel, mandatul unui senator sau deputat va înceta, din motive ce ţin de incompatibilitate, la data menţionată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care face parte parlamentarul sau la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se respinge contestaţia la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.

De asemenea, Comisia de Statut a adoptat, luni, amendamente la proiectul care modifică Statutul senatorilor şi deputaţilor, menţinând prevederea prin care este interzisă angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, dar permiţând reangajarea, la dobândirea unui nou mandat, a personalului avut anterior.

Comisia de Statut a adoptat şi un amendament la proiectul de modificare a Statutului prin care se prevede că parlamentarii care optează să renunţe la autoturism pot beneficia de o sumă forfetară pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscripţie.

În acelaşi timp, comisia a decis să menţină o prevedere potrivit căreia parlamentarii pot exercita funcţii sau activităţi în domeniile didactic, al cercetării ştiinţifice ori ale creaţiei intelectuale, precum şi în alte domenii stabilite de lege.

Comisia de statut a menţinut forma iniţiatorilor proiectului de modificare a Statutului parlamentarilor în cazul solicitărilor de arestare, reţinere sau percheziţie, făcându-se referire la "motivele concrete şi temeinice" ale cererii procurorilor.

Astfel, în proiectul de lege adoptat de Comisia de statut se menţionează că solicitarea de reţinere, arestare sau percheziţie "trebuie să conţină indicarea cazului prevăzut de Codul de procedură penală şi motivele concrete şi temeinice, care justifică luarea măsurii preventive sau dispunerea percheziţiei". În baza acestei solicitări, parlamentarii pot decide la nivelul comisiei de specialitate în cel mult 3 zile recomandarea pe care o fac plenului respectivei camere a Parlamentului.

De asemenea, Comisia de statut propune în finalul proiectul de lege un amendament care face referire la abrogarea oricăror prevederi contrare în cazul parlamentarilor.

"Orice dispoziţie contrară prezentei legi se abrogă", se arată în finalul raportului comisiei de specialitate.

Definirea conflictului de interese în cazul parlamentarilor a fost eliminată din forma finală a raportului Comisiei sesizate pe fond asupra propunerilor de modificare a Statutului parlamentarilor.

"Există un conflict de interese atunci când un deputat şi/sau un senator are un interes personal care ar putea influenţa nepermis exercitarea funcţiilor sale. Nu există conflict de interese atunci când deputatul şi/sau senatorul beneficiază de un avantaj prin simplul fapt că face parte din populaţie ca ansamblu sau dintr-o categorie extinsă de persoane. Participarea la procesul de legiferare nu constituie conflict de interese", este textul care nu este cuprins în forma finală a statului propus de comisie.

În cadrul şedinţei de luni seară, unul dintre subiectele pe care s-au concentrat discuţiile au privit definirea conflictului de interese în cazul parlamentarilor. Ca urmare a dezacordului dintre reprezentanţii grupurilor parlamentare, s-a renunţat la această prevedere, urmând ca definirea conflictului de interese pentru senatori sau deputaţi să fie reglementată ulterior unor discuţii cu reprezentanţii ANI şi ai Comisiei Europene.

Parlamentarii PPDD au părăsit şedinţa Parlamentului, înainte de vot, liderul senatorilor PPDD Tudor Barbu anunţând că este inacceptabil faptul că modificările au fost stabilite noaptea şi ei nu au primit la timp raportul.

"Grupul PPDD consideră că dezbaterea unui raport la ora 1,00 noaptea este cel puţin nefirească", a spus Barbu în plen.

El a arătat că parlamentarii PPDD au primit abia acum raportul şi din respect pentru cetăţenii care i-au trimis în Parlament nu vor participa la dezbaterile privind modificările la Statut.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

 


comentează și tu Momentan sunt 23 comentarii
Taguri:
PARLAMENT ,
ŞEDINŢĂ ,
COMENTARII
  • valahul 22 ian 2013

    Cine ne scapa de apucaturile golanesti ale ale `alesilor` nostri?
    Cine poate sa le dea un sut in * cand fac niste legi care sai apere numai pe ei?
    Poporul care doarme de douazeci si ceva de ani iar atunci cand nu doarme se uita la telenovele sau merge la crasma?

  • valahul 22 ian 2013

    Daca usl a ajuns sa castige alegerile cu asa procent mare cred ca aceia care i-au votat isi merita soarta pe deplin , votati mai departe tot asa dar in veci sa nu va mai plangeti nimanui!

  • CIND UITI LECTIILE ISTORIEI RISTI SA O REPETI ! 22 ian 2013

    Ce au facut comunistii dupa razboi , va mai aduceti aminte ??? Cam asta vor face acum aceeasi comunisti .Putin le pasa lor de ce zice Europa ,s-a vazut destul pina acum .Sa vedeti ce ne asteapta ...! Va veti plinge si umbrele ca i-ati adus la putere dar ...prostia se plateste ...scump !

  • vezi toate comentariile
COMENTEAZĂ ŞI TU
Eroare: Câmpurile marcate cu roşu nu sunt valide!
Comentariul a fost adǎ ugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numǎrul din imagine:

* Faceţi click pe imagine pentru a genera alt numǎr
ŞTIRILE ZILEI
Versiunea: mobil  |  completa