Politicienii români salută votul din Parlamentul European privind „taxonomia verde”

Preşedintele Klaus Iohannis, premierul Nicolae Ciucă şi ministrul Energiei, Virgul Popescu, au salutat votul din Parlamentul European în urma căruia gazele şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice.

546 afișări
Imaginea articolului Politicienii români salută votul din Parlamentul European privind „taxonomia verde”

Preşedintele Klaus Iohannis a salutat, pe Twitter, votul din Parlamentul European.

„Mă bucur că eforturile constante ale României de a considera gazul şi nuclearul ca parte a decarbonizării progresive s-au reflectat în decizia finală a PE”, a transmis Iohannis.

Şi premierul Nicolae Ciucă a salutat perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023: „Investiţiile în gaze şi energie nucleară rămân parte a tranziţiei ecologice”.

De asemenea, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a salutat votul de miercuri din Parlamentul European prin care energia nucleară şi gazul - drept combustibil de tranziţie - sunt incluse în taxonomia UE.

„Este o decizie bună, care nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră. Dinamica imprevizibilă a crizei energetice pe care o traversăm ne obligă să fim responsabili, să ne folosim de toate resursele pe care le avem la dispoziţie pentru a asigura independenţa şi securitatea energetică. Le mulţumesc colegilor europarlamentari pentru că au înţeles importanţa votului de astăzi, de care va beneficia ţara noastră”, a scris pe Facebook Popescu.

Parlamentul European nu s-a opus Regulamentului delegat al UE privind taxonomia climatică , prezentat de Comisia Europeană, de a include activităţi specifice din domeniile energiei nucleare şi gazelor (în anumite condiţii) în lista activităţilor economice durabile din punct de vedere ecologic. Întrucât Comisia Europeană consideră că investiţiile private în activităţi legate de gaze şi energie nucleară au un rol de jucat în tranziţia ecologică, ea a propus clasificarea anumitor activităţi din aceste zone ca activităţi de tranziţie care contribuie la atenuarea schimbărilor climatice. Includerea anumitor activităţi de gaze şi nucleare este limitată în timp şi depinde de condiţii specifice şi de cerinţe de transparenţă, potrivit unui comunicat de presă.

Conform sursei citate, 278 de deputaţi au votat pentru rezoluţie, 328 au votat împotrivă şi 33 s-au abţinut. A fost nevoie de o majoritate absolută de 353 de deputaţi europeni pentru ca Parlamentul European să se opună propunerii Comisiei Europene. Dacă nici Parlamentul, nici Consiliul nu formulează obiecţii faţă de propunere până la 11 iulie 2022, regulamentul delegat al UE privind taxonomia climatică va intra în vigoare şi se va aplica de la 1 ianuarie 2023.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici