Ponta: Am obţinut Dezvoltarea regională, cel mai important portofoliu din CE pentru România

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că, în urma unor negocieri lungi şi complicate a obţinut pentru România portofoliul Dezvoltării regionale, ”cel mai important portofoliu din CE”, şi că şeful statului, Traian Băsescu, a avut suficientă minte să nu comenteze mai mult subiectul.

731 afișări
Imaginea articolului Ponta: Am obţinut Dezvoltarea regională, cel mai important portofoliu din CE pentru România

Victor Ponta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

În urma unor negocieri extrem de lungi şi extrem de complicate, în condiţiile în care România nu putea să păstreze agricultura, pentru că nicio ţară nu-şi va păstra portofoliul avut anterior, eu am obţinut pentru România, nu pentru Guvernul României, nu pentru un român, am obţinut pentru România cel mai important portofoliu din CE pentru noi - sigur, alte ţări au alte opţiuni - dar Dezvoltarea regională înseamnă toate fondurile, programele de coeziune şi structurale în perioada 2014-2019”, a spus Ponta.

El a arătat că, din acest punct de vedere, toţi oamenii ”cu mintea la ei”, care ştiu ce înseamnă Comisia Europeană, au aplaudat faptul că România a obţinut cel mai bun portofoliu pe care şi l-ar fi putut dori, chiar dacă a avut probleme în trecut în absorbţia fondurilor europene.

”În aceste condiţii, chiar domnul Băsescu, care este în mod tradiţional adversarul meu, a avut suficientă minte ca să nu comenteze mai mult, ştiind că obţinerea portofoliului Dezvoltării regionale e un obiectiv extraordinar de important”, a spus Ponta.

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României pentru un post de comisar să aibă discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune a Bucureştiului a fost pentru Dacian Cioloş, potrivit unui surse europene.

Purtătorul de cuvânt al CE Natasha Bertaud a anunţat, miercuri, că discuţia dintre Jean-Claude Juncker şi candidatul român va avea loc joi.

După ce a pierdut Agricultura, România mizează pe obţinerea portofoliului pentru Politică Regională, deţinut în prezent de austriacul Johannes Hahn, care va primi un alt portofoliu. Acelaşi post este vizat însă şi de Cehia, care a nominalizat-o pe Vera Jourová, ministru pentru Dezvoltare Regională.

"Aş prefera un portofoliu în competenţele unde simt că sunt puternică, în special Politica Regională, Relaţii Instituţionale, Transporturi sau Industrie", a afirmat Vera Jourová, în momentul nominalizării.

Potrivit The Prague Post, Jourová îi va transmite lui Juncker faptul că Guvernul ceh doreşte portofoliul Politicilor Regionale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici