PSD le-a promis sindicaliştilor că va elimina diminuarea cu 25% a salariilor

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că liderii partidului au acceptat includerea în programul de guvernare a propunerilor venite de la sindicate, cărora le-au promis că vor elimina diminuarea salariilor cu 25%, când PSD va ajunge la guvernare.

19 afișări
Imaginea articolului PSD le-a promis sindicaliştilor că va elimina diminuarea cu 25% a salariilor

PSD le-a promis sindicaliştilor că va elimina diminuarea cu 25% a salariilor (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Dragnea a spus că PSD a acceptat, după o nouă întâlnire cu reprezentanţii principalelor sindicate, includerea în programul de guvernare pentru 2012 a celor mai multe din propunerile sindicaliştilor.

"Atunci când PSD va reveni la guvernare, se va elimina diminuarea cu 25% a salariilor bugetarilor", a susţinut Dragnea, referindu-se la discuţia cu sindicaliştii.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele Consiliului Naţional, Adrian Năstase, au prezentat, joi, câteva din măsurile cuprinse în programul de guvernare al PSD pentru perioada 2012-2020, program care fi aprobat la Congresul extraordinar din 16 octombrie.

Potrivit lui Dragnea, în acest program au fost incluse, ca propuneri din partea sindicaliştilor, impozitarea diferenţiată şi elemente de legislaţia muncii care să protejeze drepturile salariaţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici