- Home
- Politic
- ARAD, (25.04.2014, 22:07)
- Marian Buga
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REPORTAJ: Dan Diaconescu s-a lansat în campanie în “ddmobil” şi cu gândul la un rezultat de 25% - FOTO
PPDD şi-a lansat, vineri seară, la Arad, candidaţii la alegerile pentru Parlamentul European, în fruntea cărora s-a aflat Dan Diaconescu, întors din Vatican, unde spune că a fost “exilat”, pentru a porni “prin toate cătunele ţării” cu un “ddmobil”, un vehicul pe care l-a asemănat cu papamobilul.
2921 afișări
REPORTAJ: Dan Diaconescu s-a lansat în campanie în “ddmobil” şi cu gândul la un rezultat de 25% - FOTO (Imagine: Marian Buga/ Mediafax Foto)
Sala Polivalentă din Arad a adunat câteva mii de membri şi susţinători ai PPDD, veniţi din toată ţara pentru a participa la lansarea candidaţilor partidului la alegerile europene, în funtea listei de candidaţi fiind şi Dan Diaconescu, care a aterizat pe aeroportul arădean cu un avion privat spunând că a venit direct de la Vatican, transmite corespondentul MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ai pisici înainte de 25 de ani? Te paște schizofrenia! Ce au descoperit cercetătorii
-
Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa. Cine conduce clasamentul
-
Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru sau şase zile
-
Săptămână de coşmar pe Wall Street: acţiunile Nvidia s-au prăbuşit cu 13,6%
Susţinătorii l-au aşteptat pe Diaconescu într-un decor alb-violet, care i-a derutat pe trecători, mulţi gândindu-se că în sala de sporturi este prezentă echipa Poli Timişoara.
Participanţii din ţară au sosit cu autocare, iar mulţi dintre ei şi-au îmbrăcat ţinutele în parcare, unde şi-au pus cămăşi sau cravate violet.
Înainte de evenimentul de lansare a candidaţilor, Diaconescu a declarat presei că stă la Vatican pentru că a fost “exilat” şi că a revenit “cu orice risc” după ce ar fi fost ameninţat că va fi arestat dacă intră în România.
"Am fost ameninţat şi ieri (joi - n.r.) în Roma, de cineva foarte important din România, să nu calc pe pământ românesc că voi fi arestat instantaneu (…) Am hotărât să vin cu orice risc, cu riscul de a fi arestat, împuşcat, să candidez la aceste alegeri europarlamentare, dar şi la alegerile naţionale", a spus Diaconescu.
Ajuns în faţa susţinătorilor, el a oferit un alt motiv pentru plecarea sa la Vatican: "Am plecat în străinătate. ca şi alte milioane de români, în căutarea unui loc de muncă”.
După un discurs încărcat de promisiuni, între care aceea că "va confisca averile celor de la putere" şi le va da săracilor, Diaconescu a socotit şansele PPDD la europarlamentare, spunând că ar putea egala PSD la voturi: "Vom fi a doua forţă politică din România, imediat după PSD, dacă nu cumva va fi o surpriză, să egalăm scorul PSD. Pentru că am obţinut 1.100.000 de voturi în 2012 şi am înţeles că prezenţa va fi de patru-cinci mlioane de voturi, prin urmare s-ar putea să avem un scor de 25 la sută".
O mare parte dintre cei prezenţi în sală au plecat înainte de încheierea discursului liderului fondator al PPDD, unii fiind dezamăgiţi că nu au primit nimic.
"Am venit 12 ore de la Iaşi, suntem flămânzi, nu am primit nici măcar un covrig. Mor de foame şi merg să caut ceva gheretă în zonă", a spus o femeie.
"Nu ne-a dat nimic, nici mâncare, nici fulare, nici şepci sau tricouri. Numai promisiuni, nu are rost să mai stau", s-a arătat nemulţumită o pensionară din Arad.
De foamea unora dintre cei prezenţi a încercat să profite un arădean care şi-a instalat o tarabă cu porumb fiert. La “Porumbelu‘ fierbinţelu”, coada formată a ajuns la peste 20 de persoane.
Dan Diaconescu a încercat să-şi păstreze audienţa făcând promisiunea că la finalul evenimentului va avea o mare surpriză. În loc de tricouri sau şepci, la care unii încă mai sperau, acesta a dezvelit un SUV Mercedes G500, care fusese amplasat încă de la început în faţa intrării în Sala Polivalentă şi acoperit cu satin violet şi alb.
Botezat "ddmobil”, Diaconescu asemănându-l cu papamobilul, vehiculul va fi folosit în campania electorală a PPDD.
"Voi folosi ddmobilul în campanie pentru a merge prin toate cătunele ţării. L-am adus pentru poporul meu, să se plimbe cu el", a spus Diaconescu, care înainte de a pleca a făcut o plimbare demonstrativă de câteva minute.
Citește pe alephnews.ro: În cât timp ne-ar distruge A.I.-ul? Michael Garrett, cercetător la University of Manchester, spune că omenirea mai are doar 200 de ani
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Scandalul cu sânge infectat: Sute de copii din Marea Britanie au fost supuși în anii ’70 și ’80 la o serie de teste clinice cu viruși
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Banca românească care a surprins pe toată lumea. Nimeni nu a crezut că a va merge aşa de bine, nici chiar liderii băncii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Cum se comportă, de fapt, Kate Middleton în spatele camerelor de luat vederi. Un fost angajat a spus adevărul gol-goluț!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe