Schimb de replici Valeriu Stoica-Cristian Preda pe tema Parlamentului unicameral

Democrat-liberalii Valeriu Stoica şi Cristian Preda au avut, vineri, un schimb de replici în cadrul unei dezbateri publice pe tema Parlamentului unicameral, afirmaţia lui Preda că nu este de acord cu acest sistem făcându-l pe Stoica să îi spună că ar trebui să urmeze linia partidului său.

45 afișări
Imaginea articolului Schimb de replici Valeriu Stoica-Cristian Preda pe tema Parlamentului unicameral

Valeriu Stoica (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

"Dacă cetăţenii împărtăşesc această opţiune (a Parlamentului unicameral - n.r.), iar această opţiune câştigă preşedintele şi reuşeşti să ai prim-ministru şi guvern, atunci, dacă vrei să fii credibil, trebuie să te ţii de cuvânt. Prin urmare, eu, ca om politic, pentru a rămâne credibil, trebuie să urmez pe de o parte opţiunea partidului şi pe de altă parte pe cea a cetăţenilor", i-a spus Valeriu Stoica lui Cristian Preda.

Vicepreşedintele PDL a continuat: "Eu pot avea alte opinii, asta este foarte bine, dar nu în acţiunea politică. De exemplu, eu sunt monarhist, dar întrucât 90% dintre noi sunt republicani, datoria mea este să apăr republica română, aşa cum este ea. A, rămân nostalgic, dar sunt legat constituţional de republică. Dacă acum PDL spune că nu mai vrea Parlament unicameral, atunci ne-am pierde credibilitatea".

Stoica s-a declarat deranjat şi de afirmaţia lui Cristian Preda că cetăţenii au votat la referendum fără a cunoaşte foarte mult din acest sistem.

"Faptul că cetăţenii nu au fost bine informaţi la referendum nu pot accepta. Asta înseamnă că în democraţie cetăţenii sunt nişte copii care nu înţeleg bine lucrurile şi au nevoie de un profesor care să le explice lucrurile. Copii, necopii, ei au ales, aceasta este regula democraţiei", a precizat el.

Cristian Preda a ţinut să declare la rândul său că nu este de acord cu afirmaţiile lui Valeriu Stoica.

"Eu ,dacă sunt republican, spun că sunt republican. Există o politică a convingerilor, nu o politică a curentelor generale. Cred, într-o bună tradiţie liberală, de data aceasta, că şi majorităţile se pot înşela, este marea lecţie popperiană. Cred că am fi fost obligaţi să gândim în termenii pe care i-aţi expus dumneavoastră dacă referendumul ar fi fost obligatoriu, dar a avut doar o valoare consultativă şi este datoria oricui să încerce să gândească mai subtil şi sistemativ o problemă în momentul în care constată că modul în care a fost abordată riscă să ne ducă la o stare mai proastă decât cea actuală", a spus Preda.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici