Tăriceanu, la curent cu propunerea de creştere a accizelor la carburanţi: Se va resimţi într-o măsură „nesemnificativă” în preţul la pompă. Ştiu că au avut loc discuţii cu operatorii economici

Liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a precizat, marţi, că este la curent cu propunerea de majorare a unor accize, el dând asigurări că majorarea acestora se va resimţi într-o măsură „nesemnificativă” în preţul la pompă, întrucât aceasta a fost discuţia dintre ministerul de Finanţe şi operatori.

1140 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu, la curent cu propunerea de creştere a accizelor la carburanţi: Se va resimţi într-o măsură „nesemnificativă” în preţul la pompă. Ştiu că au avut loc discuţii cu operatorii economici

Tăriceanu: Creşterea accizelor se va resimţi într-o măsură „nesemnificativă” în preţul la pompă

„Ştiu că au avut loc discuţii la nivelul Guvernului cu operatorii economici din domeniul petrolier şi propunerea care se are în vedere – dar sunt mai multe varinate în lucru – este de a introduce o mică majoare a accizei, care practic va avea un impact nesemnificativ asupra preţului la consumator. Deci pentru consumator nu va fi o povară, având în vedere că în acest moment preţul barilului şi al carburanţilor este redus”, a spus Tăriceanu.

„Discuţia pe care am înţeles că ministerul de Finanaţe a purtat-o cu operatorii economici este ca această creştere să fie practic absorbită în preţul actual”, a adăugat Tăriceanu.

El a arătat că în România accizele au fost reduse iar euroacciza a fost eliminată, dar că, în aceste condiţii, nu s-a ajuns şi la reducerea preţului carburantului la pompă, aşa cum era de aşteptat. Cu toate acestea, Tăriceanu a spus că, în acest moment, ministerul de Finanţe are pârghii mai puternuce pentru ca majorarea accizelor să nu se resimtă puternic în preţul final.

„Această majoare a accizei se va resimţi într-o măsură nesemnificativă în preţul final al carburantului, la pompă. În România avem cele mai mici taxe pe carburanţi. Din informarea de la ministerul de Finanţe, în România nivelul taxelor şi accizelor este cel mai redus din Europa”, a mai spus Tăriceanu.

Guvernul vrea să facă rost de 1 miliard de lei până la finalul acestui an, majorând accizele la carburanţi, începând cu 1 septembrie.

Astfel, printr-un proiect de ordonanţă de modificare a Codului Fiscal, se propune revenirea la nivelul accizelor din 2016.

Documentul susţine că nivelurile actuale ale accizelor practicate în România sunt foarte aproape de limita minimă prevăzută de legislaţia Uniunii Europene.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici