Tăriceanu îl pune la respect pe Iohannis: Când preşedintele o să aibă realizările mele, ne putem apela într-o formulă mai puţin protocolară

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu s-a arătat deranjat miercuri de modul în care i s-a adresat preşedintele Klaus Iohannis şi i-a transmis şefului statului că atunci când ''se va putea lăuda cu realizările'' sale de prim-ministru, va putea folosi apelative mai puţin protocolare.

7264 afișări
Imaginea articolului Tăriceanu îl pune la respect pe Iohannis: Când preşedintele o să aibă realizările mele, ne putem apela într-o formulă mai puţin protocolară

Tăriceanu îl pune la respect pe Iohannis: Când preşedintele o să aibă realizările mele, ne putem apela într-o formulă mai puţin protocolară

''Nu ştiu dacă preşedintele a fost foarte inspirat ieri. Am văzut în ultimele zile diverse comentarii şi chiar forme de adresare faţă de persoana mea pe care le consider nepotrivite. Nu pot să vă ascund că forma aceasta de adresare pe care a ales-o preşedintele la adresa mea mă face să mă gândesc ar fi bine dacă şi domnia sa s-ar putea lăuda cu tot atâtea lucruri câte am făcut eu în mandatul de prim-ministru. Când o să aibă aceleaşi realizări sigur că putem să ne apelăm aşa într-o formulă mai puţin protocolară. Până atunci eu înţeleg să respect funcţia pe care cineva o deţine în stat'', i-a transmis Tăriceanu preşedintelui Iohannis.

Liderul ALDE nu a pierdut ocazia de a critica din nou justiţia din România. ''Nimic nu poate exista fără justiţie, dar în momentul în care justiţia este folosită pentru atingerea şi pentru realizarea jocurilor politice, atunci nu mai este justiţie'', a mai spus el.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că Tăriceanu are un discu rs anti-justiţie pentru că vrea să scape de justiţie şi "să-şi scape şi câţiva prieteni". Întrebat despre apelul făcut de preşedintele Senatului către colegii săi parlamentari de a refuza să se mai pronunţe asupra cererilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind ridicarea imunităţii, Klaus Iohannis a spus că "s-a lămurit" cu privire la Călin Popescu Tăriceanu.

"Cu acest individ ne-am lămurit. Are un discurs anti-justiţie şi vrea să scape de justiţie. Şi spun individ, fiindcă îmi vine foarte greu să cred că un întreg partid este de acord cu un astfel de discurs anti-justiţie. Eu nu cred aşa ceva. Pe de altă parte va fi destul de simplu să vedem ce se doreşte. Eu cred că acest individ nu vrea numai pe el să se scape, vrea să-şi scape şi câţiva prieteni. Este suficient să urmărim cine va ajunge în următoarele săptămâni în Parlament ca să fie votat pro sau contra urmăririi penale şi o să vedem din cine se compune gaşca despre care se vorbeşte", a spus preşedintele Klaus Iohannis.

Reacţia preşedintelui României a venit ca urmare a apelului lansat duminică seara de Călin Popescu Tăriceanu prin care îndemna deputaţii şi senatorii să refuze să se mai pronunţea asupra solicitărilor Justiţiei privind ridicarea imunităţii parlamentare, urmând că viitorul Parlament să decidă. El a mai susţinut că DNA s-ar implica prin aceste cereri în competiţia electorală.

Anterior acestei poziţii, Iohannis a numit "o obrăznicie politică" cererea lui Tăriceanu ca şeful statului să se angajeze că va respecta Constituţia după rezultatul votului din 11 decembrie şi va numi premierul de la partidul care va câştiga alegerile. 

Preşedintele CSM a sesizat, luni, Inspecţia Judiciară pentru a stabili dacă preşedintele Senatului, prin afirmaţiile sale, a adus atingere independenţei justiţiei.

Centrul Român de Politici Europene (CRPE), Expert Forum (EFOR), Freedom HouseRomânia (FH), Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi mişcarea civică Iniţiativa România (IR) au cerut, luni, demisia lui Călin Popescu Tăriceanu din funcţia de preşedinte al Senatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici