Video Gest obscen. Florin Iordache le-a arătat degetul mijlociu reprezentanţilor Opoziţiei în timpul dezbaterilor din Camera Deputaţilor | FOTO

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că vicepreşedintele forului, Florin Iordache, ar fi făcut gesturi obscene către grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România.

5294 afișări

„Domnul preşedinte al Comisiei pentru sistematizarea, unificarea în domeniul justiţiei tocmai a proferat gesturi obscene de la această tribună a Parlamentului către colegii parlamentari. Acele gesturi obscene, domnule Iordache, nu le arătaţi nouă, le arătaţi românilor”, a declarat deputatul USR Stelian Ion.

Acesta a luat cuvântul imediat după ce deputatul PSD Florin Iordache a spus că social-democraţii vor merge mai departe cu reformarea justiţiei.

„Vom merge mai departe cu toată opoziţia cu care Parlamentul European şi Comisia European s-au pronunţat împotriva României”, a spus Iordache.

Social-democratul le-a adus şi un reproş deputaţilor Opoziţiei: „Este josnic să nu apăraţi România, suntem sub presiune pentru că vrem să fim independenţi”.

Discuţia a avut loc după ce plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în forma Guvernului.

Florin Iordache întrebat de semnele obscene din plen: Vi s-a părut. E un punct de vedere

Deputatul Florin Iordache a evitat să comenteze gestul din plenul Parlamentului, unde a ridicat degetele mijlocii de la ambele mâini, spunând doar că ...."vi s-a părut. E un punct de vedere".

"Vi s-a părut. E un punct de vedere. Păi şi bun, cu mâinile ridicate, care e problema? Bun", a fost reacţia lui Florin Iordache.

Imaginile din plen l-au suprins pe Florin Iordache în momentul în care se întorcea de la pupitru şi a ridicat ambele mâini cu degetele mijlocii în aer.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici