Ungureanu: Nu vin cu promisiuni nerealiste, doar majorări prudente de salarii şi pensii dacă e posibil. Discursul premierului desemnat în Parlament
Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, a cerut Parlamentului votul de învestitură pentru noul Guvern, atenţionând însă că nu poate avansa promisiuni nerealiste şi că poate lua în calcul doar o majorare "prudentă" a salariilor şi pensiilor, dacă situaţia economică va permite această creştere.
Ungureanu: Nu vin cu promisiuni nerealiste, doar majorări prudente de salarii şi pensii dacă e posibil (Imagine: Raul Stef/Mediafax Foto)
El a arătat că se va concentra pe asigurarea stabilităţii economice şi respectarea angajamentelor asumate de România în faţa Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.
"Propun un mod de guvernare pragmatic, onest şi modern, în care fiecare cetăţean să se poată recunoaşte. Nu vin în vremuri grele să prezint promisiuni nerealiste", a spus Ungureanu.
Premierul desemnat a susţinut că funcţiile ocupate până în prezent, de-a lungul carierei profesionale, l-au pregătit pentru a-şi asuma postul de şef al Guvernului şi a asigurat că "nu va pierde din vedere" dialogul cu societatea civilă şi organizaţiile neguvernamentale în ceea ce priveşte deciziile cu impact asupra populaţiei şi va combate în continuare atât evaziunea fiscală, cât şi corupţia, în care DNA şi ANI vor continua să fie "pilonii principali".
"Mă bazez pe buna credinţă a cetăţenilor acestei ţări, care nu au întors spatele, care nu au refuzat, care nu s-au văitat şi nu au fost descurajaţi", a spus Ungureanu.
Menţinerea "de principiu" a obiectivului de adoptare a monedei euro la 1 ianuarie 2015, "adaptat la realităţile economico-financiare", reducerea în continuare a numărului de taxe parafiscale, adoptarea unei noi legi privind concurenţa neloială şi monopolul sunt alte măsuri avute în vedere de noul Guvern şi menţionate de premierul desemnat.
- Asigurarea alegerilor în termen este garanţia pentru încrederea cetăţenilor în partide
Noul Guvern va încerca să redea încrederea cetăţenilor în partide inclusiv prin reinstaurarea respectului între formaţiunile politice, iar cea mai mare garanţie care poate fi oferită în acest sens este asigurarea alegerilor în termen, a declarat premierului desemnat, Mihai Răzavn Ungureanu.
"Un alt obiectiv major este asigurarea stabilităţii politice prin reinstaurarea respectului şi a recunoaşterii reciproce a partidelor politice. Trebuie să redăm cetăţenilor încrederea în funcţionarea democratică a statului român, iar cea mai mare garanţie pe care credem că o putem oferi în acest sens este asigurarea legalităţii şi a constituţionalităţii alegerilor în termen. Alegerile sunt pentru toţi şi de aceea mă bazez în acest demers pe cooperarea cu opoziţia politică", a spus Ungureanu, în plenul Parlamentului.
El a arătat că întreaga clasă politică are de câştigat dacă neîncrederea în partidele politice va fi depăşită, iar cetăţenii se vor prezenta la vot în număr cât mai mare.
Premierul desemnat a precizat astfel că se va concentra pe ralansarea dialogului transpartinic, în principal pe subiecte de interes naţional, precum aderarea la Spaţiul Schengen, Tratatul de guvernanţă în UE, Mecanismul de Cooperare şi Verificare.
"Chiar dacă de multe ori este mai eficient pentru un guvern să îşi atingă obiectivele urmărind drumul cel mai scurt, acest guvern nu va pierde din vedere consultarea cu partenerii de dialog social", a adăugat Ungureanu.
- Ungureanu îi roagă pe parlamentari să observe cât de tineri sunt miniştrii nominalizaţi
Premierul desemnat, Mihai Răzvan Ungureanu, i-a rugat pe parlamentari, în finalul discursului de solicitare a votului de învestitură pentru noul Guvern, să remarce cât de tinere sunt cele mai multe dintre persoanele nominalizate pentru posturile de miniştri.
"Am o rugăminte personală către dumneavoastră: uitaţi-vă la cât de tineri sunt marea majoritate", a spus Ungureanu parlamentarilor.
-
COD GALBEN de inundaţii pe râurile din estul, sudul şi centrul ţării, până marţi după-amiază
Social astăzi, 11:08
Hidrologii au emis cod galben de inundaţii în mai multe judeţe din estul, sudul şi centru ţării, pe Jiul mijlociu şi inferior, Olt, afluenţii Argeşului, Ialomiţa, Călmăţui, Siret, Prut şi Dobrogea, până marţi după-amiază. citeşte tot
-
Ce aşteptări au managerii companiilor pentru mediul de afaceri în perioada mai-iulie
Economic astăzi, 10:51
Managerii companiilor se aşteaptă pentru perioada mai-iulie la o creştere a activităţii în industria prelucrătoare şi în construcţii, respectiv la o creştere moderată în comerţul cu amănuntul şi servicii, faţă de cele trei luni anterioare, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). citeşte tot





Trebuie sa admit. Am trecut de partea lui Base. In plus, Ungureanu e om de Oxford. Comentariile vin doar de la ofticati.
am incredere in basescu ca va face treaba si cu noul guvern
hai base, ai grija de noul guvern ca nu devina corupt ca stim noi cine....`