USL va boicota referendumul din Capitală dacă întrebările rămân cele stabilite miercuri de CGMB

Copreşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu au declarat joi într-o conferinţă de presă că PSD, PNL şi PC vor boicota referendumul pentru administraţia Bucureştiului dacă acesta va conţine întrebările stabilite de Consiliul General în şedinţa de miercuri.

318 afișări
Imaginea articolului USL va boicota referendumul din Capitală dacă întrebările rămân cele stabilite miercuri de CGMB

USL va boicota referendumul din Capitală dacă întrebările rămân cele stabilite miercuri de CGMB (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Antonescu a apreciat că hotărârea de miercuri a majorităţii PDL, PRM, PNG din CGMB privind cele şapte întrebări supuse referendumului este "expresia atitudinii de bătaie de joc la adresa bucureştenilor pe care Elena Udrea, un fel de Băsescu blond la nivelul Bucureştiului, o inspiră din practica de bătaie de joc la adresa românilor".

Antonescu a precizat că dacă referendumul va fi organizat cu cele şapte întrebări PSD, PNL şi PC le vor solicita susţinătorilor şi simptaizanţilor să nu participe la vot.

"Dacă se va ajunge la un referendum cu aceste întrebări caraghioase vom boicota şi nu vom participa la o mascaradă de tip Băsescu-Udrea (...) Nu suntem toţi dresabili cum sunt acoliţii PDL, nu suntem în ograda lui Udrea sau Băsescu", a mai afirmat preşedintele PNL.

Victor Ponta a precizat că, din punct de vedere legal, întrebarea supusă referendumului trebuie să fie foarte clară şi să poată fi pusă în practică. "Cele şapte întrebări probabil au fost scrise de domnul Tălmăceanu, pentru că sunt de tip Caragiale", a adăugat el.

Preşedintele PSD a precizat că USL, prin consilierii din CGMB, va solicita o nouă hotărâre în Consiliu prin care referendumul să aibă o întrebare clară, de genul "Doriţi desfiinţarea sectoarelor?".

Preşedintele PNL s-a arătat pe de altă parte deranjat de unele afirmaţii ale primarului general Sorin Oprescu, el solicitându-i să nu mai facă afirmaţii generale privind modul în care au votat consilierii CGMB.

"Sorin Oprescu să precizeze de la ce partide a avut şi dacă a avut răspuns (la problema bugetului şi cea a referendumului n.r.) şi cum au votat exact consilierii fiecărui partid. Uneori şi în discursul primarului general se face un amalgam: politicienii-partidele, să vorbească exact să spună care politicieni care partide. Să vorbim exact când spunem despre sula unor politicieni, să spunem despre care politicieni este vorba. Să nu fim amestecaţi într-o harababură pentru că de o parte este guvernul şi anexele şi dependinţele sale, cu consilieri sunaţi şi puşi la ordinele Elenei Udrea, iar de cealaltă parte sunt consilierii USL care au votat coerent şi consecvent", a spus el.

Referendumul local referitor la Legea Capitalei va fi organizat în 19 iunie, conform formei aprobate, miercuri seară, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Sorin Oprescu a propus ca dată de desfăşurare a referendumului 29 mai, dar în final s-a probat organizarea în 19 iunie.

Consilierii generali au aprobat, miercuri seară, proiectul privind desfăşurarea referendumului local referitor la Legea Capitalei, în forma propusă de PDL, bucureştenii urmând să răspundă la şapte întrebări.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici