Voinescu: Vrem ca reîntregirea salariilor să se facă cât mai repede, nu ştiu dacă în iunie sau mai

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, luni, după şedinţa BPN al PDL, că reîntregirea salariilor bugetarilor va avea loc "cât mai repede, în măsura în care echilibrul bugetar se menţine", arătând că nu ştie dacă va fi în iunie sau în mai.

500 afișări
Imaginea articolului Voinescu: Vrem ca reîntregirea salariilor să se facă cât mai repede, nu ştiu dacă în iunie sau mai

Sever Voinescu (Imagine: Narcis Pop/Mediafax Foto)

"Vrem să facem cât mai repede cu putinţă, în măsura în care echilibrul bugetar se menţine. Va avea loc cât mai repede, nu ştiu dacă în iunie sau mai", a spus Voinescu referitor la reîntregirea salariilor bugetarilor.

Întrebat despre pensii, purtătorul de cuvânt al PDL a spus că decizia Curţii Constituţionale trebuie respectată şi "Guvernul este cel care în 40 de zile trebuie să vină cu o soluţie".

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat, luni, că preocuparea majoră a PDL şi a coaliţiei este reîntregirea salariilor bugetarilor, arătând că decizia va aparţine Guvernului.

"Preocuparea majoră a PDL şi a coaliţiei este reîntregirea salariilor bugetarilor. Este vorba despre un angajament politic al coaliţiei pe care l-am făcut încă din 2010", a adăugat Emil Boc.

În opinia acestuia, "acum sunt întrunite condiţiile ca şi ultima parte din salariile bugetarilor să fie reîntregite".

Boc a evitat să precizeze o dată, menţionând că decizia va aparţine Guvernului, în funcţie de discuţiile pe care acesta le are cu organismele internaţionale şi cu calendarul executivului.

Guvernul anunţă Comisia Europeană că în acest an va decide recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010 angajaţilor din sectorul bugetar, ceea ce va conduce la o uşoară creştere a cheltuielilor de personal, dar cu tendinţă de scădere a acestora pe termen mediu.

Recuperarea integrală a diminuărilor salariale este prevăzută în Programul de convergenţă aprobat, miercuri, de Guvern, la capitolul privind politica bugetară pentru acest an, "puncte cheie ale bugetului pe 2012".

"În condiţiile menţinerii politicii de înlocuire a unui angajat din 7 care părăsesc sistemul, coroborat cu recuperarea integrală a diminuărilor salariale aplicate în 2010, cheltuielile de personal raportate la PIB sunt programate a avea o uşoară creştere faţă de anul 2011, însă pe termen mediu se reia tendinţa de scădere a acestora", se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.

Programul de convergenţă al României este revizuit anual şi transmis la Bruxelles după aprobarea de către Guvern.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici