În timp ce Europa este afectată de criza energetică, Rusia arde gaz pentru că "nu are unde să-l vândă"

  • În timp ce costurile energetice ale Europei cresc vertiginos, Rusia consumă cantităţi mari de gaze naturale, potrivit unei analize transmise către BBC News.
  • Analiştii spun că uzina, aflată în apropiere de graniţa cu Finlanda, arde în fiecare zi o cantitate de gaz estimată la 10 milioane de dolari.
  • Experţii spun că, anterior, gazul ar fi fost exportat în Germania.
2532 afișări
Imaginea articolului În timp ce Europa este afectată de criza energetică, Rusia arde gaz pentru că "nu are unde să-l vândă"

Analiza efectuată de Rystad Energy indică faptul că aproximativ 4,34 milioane de metri cubi de gaz sunt arşi zilnic. Gazul provine de la o nouă instalaţie de gaz natural lichefiat (GNL) de la Portovaya, la nord-vest de Sankt Petersburg. 

Primele semne că ceva nu este în regulă au venit de la cetăţenii finlandezi de peste graniţa din apropiere, care au observat o flacără mare la orizont la începutul acestei veri.

Portovaya este situată în apropierea unei staţii de compresie la capătul gazoductului Nord Stream 1, care transportă gaz pe sub mare către Germania.

Livrările prin conducta au fost reduse de la jumătatea lunii iulie, ruşii dând vina pe probleme tehnice pentru această restricţie. Germania spune că a fost o mişcare pur politică în urma invaziei Rusiei în Ucraina.

Însă, începând cu luna iunie, cercetătorii au observat o creştere semnificativă a căldurii emanate de instalaţie, despre care se crede că ar fi cauzată de arderea gazelor naturale.

În timp ce arderea gazului este un lucru obişnuit în uzinele de prelucrare, în mod normal, din motive tehnice sau de siguranţă, amploarea acestei arderi i-a derutat pe experţi.

"Nu am văzut niciodată o instalaţie de GNL care să ardă atât de mult", a declarat Dr. Jessica McCarty, expert de la Universitatea Miami din Ohio. "Începând din jurul lunii iunie, am văzut acest vârf uriaş şi nu a mai dispărut. A rămas foarte anormal de ridicat".

Miguel Berger, ambasadorul german în Marea Britanie, a declarat pentru BBC News că eforturile europene de a reduce dependenţa de gazul rusesc "au un efect puternic asupra economiei ruseşti".

"Nu au alte locuri unde să-şi vândă gazul, aşa că trebuie să-l ardă", a sugerat el.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici