Se amână rotaţia premierilor până în toamnă? Răspunsul PSD

Rotaţia premierilor s-ar putea amâna până în toamnă, deşi ar trebui să se facă până în 25 mai, susţin surse din cadrul PNL. Întrebat dacă PSD ia în calcul această variantă sau mai degrabă ieşirea de la guvernare, Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a spus că „astăzi avem un protocol”.

1041 afișări
Imaginea articolului Se amână rotaţia premierilor până în toamnă? Răspunsul PSD

Se amână rotaţia premierilor până în toamnă? Răspunsul PSD

Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, dacă PSD ar fi de acord cu amântarea rotativei până în toamnă.

„Nu am avut o astfel de discuţie (despre amânarea rotativei până la toamnă – n.r.). Toată concentrarea noastră, a miniştrilor PSD, va fi pe rezolvarea problemelor în perioada imediat următoare, nicidecum despre ceea ce se va întâmpla în mai, conform protocolului, Cred că a rezolva problema creşterii preţurilor la alimente, a încerca să venim cu o măsură consolidată, aşa cum am venit la energie, este unul dintre lucrurile pe care putem să le facem acum pentru toţi cetăţenii României”, a spus Oprea.

Întrebat, în continuare, dacă ar susţine varianta amânării sau mai degrabă PSD ar ieşi de la guvernare, Radu Oprea a spus că este convins că toţi românii au o aşteptare: „aceea de a avea stabilitate şi de a rezolva problemele care într-adevăr îi preocupă”.

„Am vorbit despre faptul că încă sunt probleme cu creşterile de preţuri la produsele alimentare, încă este o preocupare costul cu energia, deşi am reuşit să rezolvăm această problemă, dar probabil trebuie să comunicăm mult mai bine decât am făcut până acum. Este vorba de veniturile românilor în acest context geopolitic foarte complicat pentru noi. Războiul este la graniţa României. Aţi văzut că iar au fost bombardamente în Insula şerpilor, care nu este departe de România şi eu cred că acestea sunt preocupările. Despre aceste probleme am discutat noi în şedinţa BPN, nu despre rotaţia premierilor”, a răspuns Radu Oprea.

În continuare, Radu Oprea a spus că „Astăzi avem un protocol şi avem o agendă a românilor care ne privesc”, astfel că social-democraţii au discutat în şedinţă despre „această agendă, pentru a răspunde acestor nevoi reale, care nu pot fi ignorate, nu pot fi trecute cu vederea indiferent de discuţiile care apar în zona aceasta”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici