Legile Educaţiei, în avizare interministerială. Ar putea fi adoptate de Guvern în 23 martie

Legile Educaţiei au intrat joi în procesul de avizare interministerială şi ar putea fi adoptate de Guvern în şedinţa din 23 martie, după care să fie trimise spre dezbatere în Parlament.

209 afișări
Imaginea articolului Legile Educaţiei, în avizare interministerială. Ar putea fi adoptate de Guvern în 23 martie

„Pachetul lesgilativ intră într-o nouă dinamică, cea a dezbaterii şi avizării în cadrul Guvernului, interministeriale, legile sunt publice din 27 februarie, astfel încheindu-se întregul proces de dezbatere publică”, a spus la începutul şedinţei de Guvern de joi ministrul Educaţiei Ligia Deca.

Ea susţine că Legea Învăţământului Preuniversitar se bazează pe trei pioni importanţi: „creşterea calităţii în educaţie şi reducerea anlfabetismului funcţional, creşterea incluziunii, echităţii şi reducerea abandonului şcolar şi un al trelea care este reprezentat de integrarea tuturor lecţiilor pe care le-am învăţat împreună, în perioada pandemiei şi a altor situaţii de criză pe care ţara noastră le-a traversat în ultimii ani”.

„Referitor la Legea Învăţământului Superior, ne durim în primul rând comunităţi universitare bine ancorate în comunitatea internaţională, inclusiv prin mobilităţi susţinute financiar şi prin proiecte de colaborare în zona academică şi în zona cercetării. În condiţiile în care aproape unul din doi studenţi abandonează studiile universitare mai ales în prima parte a programelor propunem măsuri adecvate pentru a combate acest fenomen şi a orienta mai bine tinerii pe parcursul lor academic. Consolidăm învăţământul centrat pe student, inclusiv participarea tinerilor în procesele decizionale, definim mai bine noţiunea de integritate şi etică universitară”, a mai spus ministrul Educaţiei.

Premierul speră ca legile să fie adoptate de Guvern în 23 martie.

„Sper ca procesul să fie parcurs în următoarele două săptămâni, astfel încât nu mai târziu de şedinţa din 23 martie să aprobăm la nivelul Guvernului pachetul de legi şi să le înaintăm Parlamentului spre dezbatere şi aprobare”, a spus Nicolae Ciucă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici