#revolutions. 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului: De la Zidul Ruşinii, la bucuria libertăţii

Acum 30 de ani, dărâmarea Zidului Berlinului a venit pe fondul protestelor care cuprinseseră mai mult oraşe germane. Reforme interne profunde şi posibilitatea deplasării în afara frontierelor ţării erau principalele revendicări ale miilor de persoane care au ieşit masiv pe străzile marilor oraşe din RDG.

Un rol deosebit le-au avut manifestaţiile de la Leipzig, cunoscute ca „demonstraţiile de luni” care au avut loc săptămânal până în luna octombrie. În ciuda arestărilor, numărul participanţilor a crescut treptat. Astfel, la 16 octombrie, la „demonstraţia de luni” de la Leipzig, au participat circa 120.000 de persoane. Demonstraţii similare au avut loc la Dresda şi Magdeburg.

Leipzig a fost cel de-al doilea oraş, ca mărime, din Saxonia, pe lângă Berlin, locul central de desfăşurare a revoluţiei paşnice anticomuniste din 1989. Acolo oamenii au început să se adune, în 1989, în fiecare zi de luni pentru a demonstra paşnic, iar pe 9 octombrie s-a decis că schimbarea trebuie să aibă loc fără vărsare de sânge.

Chiar dacă tancurile fuseseră deja scoase din cazărmile oraşului, ele nu au fost folosite împotriva demonstranţilor. Unii istorici presupun că numărul mare de protestatari, aproximativ 70.000, i-ar fi intimidat pe militarii cu funcţii de conducere. Un masacru de genul celui petrecut la Beijing- Piaţa Tien An Men, cu numai câteva luni înainte nu s-a repetat în RDG, conform dw.com.
La 18 octombrie, după demonstraţiile uriaşe din Leipzig unde 70.000 de oameni au ieşit în stradă şi au cântat„Wir sind das Volk“ (Noi suntem poporul "), Erich Honecker, politicianul comunist care a condus RDG şi care a coordonat construirea Zidului Berlinului a demisionat şi a fost înlocuit de Egon Krenz, numărul doi din partid, acesta fiind ales secretar general al PSUG, preşedinte al Consiliului de Stat şi al Consiliului de Apărare Naţională. Trei săptămâni mai târziu, la 4 noiembrie, peste un milion de oameni au demonstrat în Alexanderplatz, Berlinul de Est.

La 9 noiembrie 1989, Günter Schabowski, membru al Biroului Politic al Partidului Comunist est-german, a susţinut o conferinţă de presă în care a fost întrebat ce va face Guvernul în cazul protestelor izbucnite în oraşele germane. “Am decis astăzi să implementăm noi regului care să permită fiecărui cetăţean din RDG să-şi părăseacă ţara, prin orice punct de trecere a frontierei”, a răspuns Schabowski. Anunţul venea după ce, la 3 octombrie, RDG închisese şi graniţa cu Cehoslovacia pentru a împiedica refugierea în Vest a est-germanilor. Günter Schabowski a mai spus în cadrul aceleiaşi conferinte de presă că noile reguli vor fi aplicate “imediat, fără întârziere”.

Chiar dacă autorităţile comuniste nu aveau, de fapt, nicio intenţie să ridice imediat restricţiile privind libera circulaţie, ştirea a stârnit un val de entuziasm în rândul germanilor care au luat cu asalt zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, dar şi al sepărării germanilor, rupţi între comunism şi capitalism. În zilele următoare, berlinezii au venit la Zid cu baroase ("Mauerspechte" - ciocănitori de zid) pentru a smulge suveniruri, reuşind să dărâme porţiuni întregi ale barierei.

În 1989, în faţa Zidului, de partea estică, exista o zonă de aproximativ 100-150 de metri în care nu putea pătrunde nimeni, numeroşi soldaţi care patrulau de-a lungul zidului 24/7, tranşee ce nu permiteau trecerea vehiculelor, garduri electrive, sisteme de iluminare sofisticate, turnuri de veghe, buncăre şi terenuri minate. Era vorba despre aşa-numita „zonă a morţii”, aflată între cele două ziduri de beton care formau bariera dintre Berlinul de Vest şi cel de Est. 192 de oameni au fost omorâţi în tentativa lor de a trece graniţa spre Vest.

Toate punctele de trecere a frontierei au fost desfiinţate la 1 iulie 1990, iar în luna octombrie a aceluiaşi an, cele două Germanii s-au unificat şi au redevenit o singură ţară.

Zidul Berlinului, un sistem complex de baricade şi capcane

Divizarea Germaniei postbelice şi a capitalei sale în cele patru zone de ocupaţie (americană, britanică, franceză şi sovietică), precum şi izbucnirea Războiului Rece între foştii aliaţi din timpui celui de-al doilea Război Mondial, au fost cauzele care au condus la construirea Zidului Berlinului. Pe măsură ce relaţiile dintre URSS şi celelalte puteri Aliate s-au deteriorat, Germania a devenit câmpul unei competiţii între cele două tabere şi punctul de confruntare între două ideologii rivale.

În 1949, Germania a fost în mod oficial divizată în două ţări: Republica Federală, de partea occidentală, şi Republica Democrată, de partea sovietică. Între Berlinul de Vest şi Berlinul de Est exista liberă circulaţie, dar numărul mare foarte de migranţi către RFG – 2,7 milioane între 1949 şi 1961 a determinat autorităţile est germane să ia în calcul construirea unui zid între cele două părţi ale Berlinului.

Construcţia Zidului Berlinului a început în noaptea de 12-13 august 1961. La 12 august, Consiliul de Miniştri al RDG declara că „pentru a pune capăt activităţilor ostile ale forţelor revanşarde şi militariste din Germania de Vest, precum şi din Berlinul de Vest”, vor fi instituite controale la graniţele RDG, inclusiv la graniţa cu sectorul de vest al capitalei. În realitate, graniţa a fost închisă, cetăţenilor est-germani nu li s-a mai permis trecerea frontierei în RFG.

Mai întâi a fost instalat un gard din sârmă ghimpată, iar fundaţia zidului de beton, înalt de 3,6 metri, a fost pusă trei zile mai târziu, conform historia.ro. Până în în 1975, zidul s-a transformat într-un sistem complex de baricade şi capcane, cu 155 km de zid de-a lungul frontierei cu RFG, din care doar 50 km separau Berlinul de Est de cel de Vest, 127.5 km de gard electric, 302 turnuri de pază, 20 de buncăre şi 11.000 de soldaţi însărcinaţi cu păzirea lui. Zidul a fost construit numai pe teritoriul est-german, constructorii asigurându-se că nu ating în nici un punct teritoriul vest-berlinez. Casele din partea estica a frontierei au fost evacuate si geamurile cu vedere la frontiera au fost zidite.

Timp de 28 de ani, zidul îi va separa pe est-germani de vest-germani. Zidul Berlinului rupea o naţiune în două, dar rolul lui avea semnificaţii diferite de o parte şi de alta a sa: pentru autorităţile est-germane era o “pavăză de protecţie antifascistă”, iar pentru cele vest-germane un „Zid al Ruşinii”.