Arafat: Din cele 68 de persoane care au murit din cauza hipotermiei, 42 au fost găsite în stradă

Din cele 68 de persoane care au murit din cauza hipotermiei, 42 au fost găsite în stradă, iar restul în locuinţe improvizate sau fără încălzire, a declarat, duminică seară, la MAI, subsecretarul de stat în MS, Raed Arafat.

491 afișări
Imaginea articolului Arafat: Din cele 68 de persoane care au murit din cauza hipotermiei, 42 au fost găsite în stradă

Raed Arafat (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Raed Arafat a solicitat autorităţilor locale să aplice măsuri proactive pentru prevenirea deceselor prin hipotermie, amintind exemplul pozitiv al municipiului Bucureşti unde astfel de cazuri au fost mai puţine decât estimările datorită faptului că autorităţile locale au identificat persoanele fără adăpost sau care trăiau în condiţii improprii şi le-au transportat la unităţi specializate pentru a primi asistenţă medicală sau socială.

Pe de altă parte, secretarul de stat Mihai Capră a precizat că, la nivel naţional, sunt blocate 83 de drumuri judeţene, iar 45 de localităţi sunt izolate, autorităţile acţionând cu utilaje specifice pentru deszăpezire. De asemenea, 13 localităţi din judeţul Buzău au probleme cu alimentarea cu energie electrică.

Secretarul de stat pentru Relaţia cu Instituţiile Prefectului a precizat că Ministerul Administraţiei şi Internelor va sprijini, în continuare, eforturile autorităţilor locale de înlăturare a efectelor fenomenelor
meteorologice. El a menţionat că 10.866 de lucrători din cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor acţionează pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice, în caz de nevoie alţi 7.000 fiind pregătiţi să intervină în zonele afectate de fenomenele meteo extreme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici