Video Augustin Lazăr, despre raportul MCV: Pune în evidenţă progrese privind lupta contra criminalităţii

Procurorul general al României susţine că raportul MCV pune în evidenţă "progrese remarcabile care au fost obţinute de instituţiile româneşti prin lupta anticorupţie şi a criminalităţii în general", susţinând că adoptarea OUG privind justiţia ar duce la o reconsiderare a aprecierilor pozitive.

1036 afișări

"Raportul MCV pune în evidenţă faptul că autorităţile statului român au obţinut rezultate bune şi foarte bune, sunt progrese remarcabile care au fost obţinute de instituţiile româneşti prin lupta anticorupţie şi a criminalităţii în general. Remarc unele elemente care sunt de observat cum ar fi acele proiecte de acte normative şi care dacă ar fi adoptate ar conduce la o reconsiderare a aprecierilor pozitive care s-au făcut până acum. Nu numai de corupţie este vorba, ci şi de alte genuri de criminalitate care sunt foarte apropiate. E vorba de infracţiunile de serviciu care sunt foarte apropiate corupţiei, cum este conflictul de interese şi care s-ar afla într-o situaţie foarte delicată în măsura în care textul ar fi modificat. Dacă vrem să aliniem la normele consittuţionale textul conflictului de interese, schimbăm sintagma raporturi comerciale cu raporturi între profesionişti, dar nu umblăm la textul legii pentru a îl face nefuncţional", a declarat Augustin Lazăr înainte de şedinţa plenului CSM.

În ceea ce priveşte graţierea persoanelor condamnate care au peste 60 de ani, în sensul înjumătăţirii acesteia, Augustin Lazăr a precizat : "Nu este în regulă să ne gândim la aceste aspecte când societatea românească se confruntă cu un val de criminalitate, când ne aşteptăm la alt val de criminalitate, cu terorism, criminalitate transfrontalieră, violentă, noi acum să ne gândim la acte de clemenţă. Dumneavoastră observaţi ce se întâmplă într-o lume dinamică în care oamenii circulă peste tot, când sunt diverse semne de nervozitate, nu numai la noi, ci şi în europa şi în lumea întreagă (...) Chestiunea graţierii, a actelor de clemenţă eu cred că poate fi discutată în stare de calm în cadrul Parlamentului şi să se ajungă la o concluzie rezonabilă. Însă faptul de a altera textele actelor normative care ne dau nouă magistraţilor instrumente juridice să luptăm cu corupţia este grav, pentru că afectează în viitor nu numai ceea ce a fost până acum, dar afectează în viitor capacitatea noastră de a lupta cu corupţia."

România continuă să înregistreze progrese în reformarea sistemului judiciar şi în combaterea corupţiei, dar critici ale politicienilor şi presei la adresa instituţiilor judiciare, în special a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), riscă să submineze încrederea în justiţie, arată raportul MCV.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici