Bănicioiu: Proiectul legii vaccinării, aproape finalizat. Va rămâne în dezbatere cât va fi necesar

Comisia de specialitate a Ministerului Sănătăţii este aproape de finalizarea proiectului legii vaccinării, document care va rămâne în dezbatere publică atât cât va fi necesar, dar pentru care va prima opinia specialistului, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

222 afișări
Imaginea articolului Bănicioiu: Proiectul legii vaccinării, aproape finalizat. Va rămâne în dezbatere cât va fi necesar

Nicolae Bănicioiu (Imagine: Bogdan Iordache/Mediafax Foto)

"Comisia este aproape de draftul final, îl vom pune în dezbatere publică imediat ce specialiştii îşi vor spune părerea. Este vorba de câteva săptămâni, dar proiectul va rămâne în dezbatere publică cât va fi necesar, astfel încât toată lumea să-şi exprime un punct de vedere. Subliniez însă că primează opinia specialistului", a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, după conferinţa privind a o suta operaţie pe cord făcută la Spitalul de Copii "Marie Curie", printr-un program al Ministerului Sănătăţii şi Clinicii San Donato din Italia.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că a văzut multe păreri legate de această lege, dar că sunt "chestiuni care trebuie reglementate şi în România".

Întrebat dacă Ministerul Sănătăţii ar achiziţiona vaccin de la Institutul Cantacuzino, în cazul în care acesta îşi va relua producţia, Bănicioiu a spus că acest lucru se va întâmpla numai dacă produsul va fi conform.

"Dacă Institutul Cantacuzino reia producţia, vom face comenzi numai dacă vaccinul va fi conform. Nu este conform, nu îl vom lua, pentru că nu vom da populaţiei un vaccin dacă nu are toate avizele. Nu vrem să punem viaţa niciunui om în pericol", a mai spus Nicolae Bănicioiu.

Ministrul Sănătăţii declara, la jumătatea lunii aprilie, că se lucrează la o lege a vaccinării având ca model legislaţia din mai multe ţări europene, întrucât există o campanie foarte agresivă împotriva imunizării, crescând opoziţia părinţilor la vaccinare.

"Am luat această decizie întrucât există o campanie foarte agresivă antivaccinare, a scăzut mult numărul doritorilor şi a crescut opoziţia părinţilor. În acest context, există riscul reapariţiei unor boli foarte grave, mortale chiar, după cum a sesizat şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Să nu uităm că poliomielita, o boală eradicată prin vaccinare, reapare prin refuzul vaccinării", spunea atunci Nicolae Bănicioiu.

Acoperirea vaccinală în România se păstrează sub nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, de 95 la sută, pentru boli precum difterie, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi hepatită B, în principal din cauza refuzului vaccinării.

Şeful Biroului OMS în România, Victor Olszavsky, arăta, în martie, că, în urmă cu zece ani, acoperirea vaccinală în România era de peste 95 la sută, însă în prezent în unele judeţe este şi sub 68 la sută pentru unele vaccinuri.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă o acoperire vaccinală de peste 95 la sută, nivel considerat singurul care poate garanta eliminarea unor boli precum rujeola şi rubeloa şi prevenirea reapariţiei unor boli înlăturate.

Cu toate acestea, România înregistrează procente sub 75% pentru mai multe tipuri de vaccin.

Conform datelor Centrului Naţional de Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din 2014, rata medie de acoperire vaccinală este de 69,4 la sută pentru vaccinul DTP4 (patru doze de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi pertusis), pentru vaccinul contra rubeolei, rujeolei şi oreionului este de 75,4 la sută, iar pentru hepatita B este de 91,3 la sută.

Aceleaşi date arată că 30,3 la sută dintre aceşti copii au fost depistaţi, în 2014, ca fiind incomplet vaccinaţi în raport cu vârsta, în creştere faţă de anul precedent, când procentul era de 26 la sută.

Neprezentarea continuă să rămână principalul motiv al vaccinării necorespunzatoare în raport cu vârsta. Contraindicaţiile medicale ocupă al doilea loc în clasamentul motivelor vaccinării necorespunzătoare vârstei, urmate de disfuncţionalităţi în furnizarea vaccinului, în creştere marcantă faţă de anul precedent.

Reducerea vaccinării împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a dus, în ultimii ani, la două epidemii de rujeolă şi una de rubeolă, România pierzându-şi statutul de ţară care avea tentativa de eliminare a rujeolei de pe teritoriul ei, arăta atunci Adriana Pistol, director al CNSCBT.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă efectuarea obligatorie a şapte vaccinuri, pentru difterie, pertusis, tetanos, rujeolă, rubeolă, oreion şi poliomielită , atrăgând atenţia că scăderea imunizării creşte riscul apariţiei de epidemii. La aceste vaccinuri, s-ar putea adăuga cele pentru meningococ, pneumnococ, Haemophilus influenzae, Human Papilloma Virus (HPV), hepatită B şi tuberculoză, în funcţie de posibilităţile ţării respective şi de realităţile din teren.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici