Bărbat căutat în Austria şi Norvegia pentru furturi din locuinţe, prins la Constanţa

Un bărbat bănuit că a pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe din Austria şi Norvegia şi a furat bunuri de valoare a fost prins de poliţiştii din Constanţa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

295 afișări
Imaginea articolului Bărbat căutat în Austria şi Norvegia pentru furturi din locuinţe, prins la Constanţa

Bărbat căutat în Austria şi Norvegia pentru furturi din locuinţe, prins la Constanţa (Imagine: Octav Ganea/ Foto Mediafax)

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa au depistat, joi, un bărbat în vârstă de 39 de ani din Eforie Nord, urmărit internaţional.

Pe numele său, organele judiciare austriece şi norvegiene au emis mandate europene de arestare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, pe teritoriul Austriei şi Norvegiei.

Bărbatul este bănuit că a pătruns prin efracţie în mai multe locuinţe din cele două state, de unde ar fi sustras bunuri de valoare.

Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, care a emis pe numele său ordonanţă de reţinere, pentru 24 de ore, urmând ca vineri să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare în vederea predării către autorităţile competente.

Bărbatul a fost încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici