Braşov, al treilea oraş în care se lansează serviciul de ride-hailing în ultima lună

  • Principala platformă europeană de transport la cerere, Bolt, lansează, la Braşov, serviciul de ride-hailing, continuând astfel extinderea serviciilor sale în principalele centre urbane ale ţării.
12701 afișări
Imaginea articolului Braşov, al treilea oraş în care se lansează  serviciul de ride-hailing în ultima lună

Braşov, al treilea oraş în care se lansează serviciul de ride-hailing în ultima lună

Potrivit unui comunicat transmis marţi, dat fiind faptul că cerinţele oamenilor s-au schimbat în timpul pandemiei, Bolt a încercat să răspundă acestor nevoi şi să se extindă în cât mai multe oraşe care dispun de o flotă de şoferi parteneri şi care au potenţial semnificativ de utilizare, cunoscând deja conceptul de ride-hailing şi folosind acest tip de servicii.

„Braşovul este cel de-al treilea oraş pe care îl lansăm în mai puţin de o lună, dublând practic numărul de oraşe din România în care Bolt este prezent cu serviciul de ride-hailing. Lansarea în Braşov valorifică experienţa pe care echipa a acumulat-o anul acesta în urma extinderii serviciilor noastre în mai multe oraşe din ţară. Am reuşit să optimizăm şi să accelerăm procesele de lucru, oferindu-le braşovenilor, în timp record, o variantă alternativă de transport rapid, sigur şi economic. De asemenea, cei care ne vor fi şoferi parteneri vor putea beneficia de o nouă sursă de venit”, spune Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.

Cei care vor să acceseze serviciile Bolt, trebuie să îşi instaleze aplicaţia de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

„Nu este o alegere întâmplătoare, ne-am dorit să ajungem în centrul celei mai importante regiuni turistice din ţară la timp pentru sărbătorile de iarnă. În plus, cu prezenţa din Braşov, vom putea facilita transportul dinspre şi către Poiana Braşov, Predeal, Bran, Râşnov şi alte destinaţii turistice din împrejurimi într-o perioadă în care numărul de turişti creşte semnificativ. Trecem printr-o perioadă dificilă şi plină de incertitudini, dar suntem optimişti şi credem că în curând vom putea reveni la o viaţă normală. Evenimentul de astăzi (marţi – n.r.) este, deci, şi un semnal de încredere în potenţialul Braşovului pe termen lung”, a adăugat Sălceanu.

Preţul curselor Bolt începe de la 7 lei, în funcţie de categoria aleasă.

Pe perioada lansării, pasagerii pot avea reduceri de până la 50%, în limita a 7 lei.

Atât pasagerii, cât şi şoferul au obligaţia legală de a purta permanent masca de protecţie. Bolt recomandă, de asemenea, şoferilor săi parteneri să dezinfecteze maşinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanţare socială şi de igienă conform legilor în vigoare şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai uşoară, rapidă şi convenabilă, are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 35 de ţări din lume. Serviciile sale includ de la transport la cerere şi micromobilitate, cu trotinete electrice şi biciclete electrice, la livrări de mâncare şi pachete.

Serviciile Bolt sunt disponibile în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Iaşi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici