Prima pagină » Meteo » Ninsori și lapoviță în zona montană a județului Brașov. Utilajele de deszăpezire intervin

Ninsori și lapoviță în zona montană a județului Brașov. Utilajele de deszăpezire intervin

Ninsori și lapoviță în zona montană a județului Brașov. Utilajele de deszăpezire intervin
Sursa foto: Unsplash

Joi seara, în zona montană din centrul țării s-au înregistrat precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Acestea au afectat mai multe sectoare de drum din județul Brașov.

Conform informațiilor transmise de DRDP Brașov, sunt vizate următoarele tronsoane: DN73A – Predeal – Râșnov, DN1A – Săcele – Cheia și DN73 – Bran – Fundata.

Pentru menținerea siguranței în trafic, utilajele de deszăpezire intervin constant cu materiale antiderapante.

Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță corespunzătoare între vehicule, pentru a evita evenimentele neplăcute.

Situația meteo rămâne în atenția autorităților, care anunță că vor continua intervențiile pe toate drumurile afectate.