Incendiul a fost semnalat în noaptea de 13 spre 14 februarie, când polițiștii au fost alertați după ce un autoturism a fost găsit cuprins de flăcări. Mașina a ars aproape în totalitate, iar primele verificări au ridicat suspiciuni privind o incendiere intenționată.
În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Brașov, cu sprijinul Secției 1 Poliție și al specialiștilor criminaliști, anchetatorii au stabilit mai multe ipoteze de lucru, coroborate ulterior cu probele adunate în dosar. Verificările au indicat că fapta ar fi fost comisă ca urmare a unor provocări din mediul online, fără ca victima să fi fost vizată în mod direct.
„În urma activităților investigative complexe desfășurate de polițiști au rezultat indicii temeinice că incendiul ar fi fost provocat. Au fost desfășurate activități ample de documentare și cercetare, fiind stabilit faptul că fapta a fost săvârșită ca urmare a unor provocări din mediul online, fără a exista vreo legătură cu persoana vătămată”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
La data de 14 februarie, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în urma căruia au fost ridicate mai multe mijloace de probă considerate relevante pentru anchetă. Minorul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ulterior procurorul de caz a propus arestarea preventivă.
Instanța de judecată a admis solicitarea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, adolescentul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov. Cercetările continuă într-un dosar penal deschis pentru infracțiunea de distrugere, sub coordonarea procurorului competent, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.