Buzău: Primarul care a provocat un accident soldat cu moartea unei adolescente a fost reţinut

Primarul comunei buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu, care, băut fiind, a provocat un accident rutier în urma căruia o adolescentă a murit, iar alta a fost rănită, a fost reţinut, marţi noapte, urmând să fie dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru ucidere din culpă.

425 afișări
Imaginea articolului Buzău: Primarul care a provocat un accident soldat cu moartea unei adolescente a fost reţinut

Buzău: Primarul care a provocat un accident soldat cu moartea unei adolescente a fost reţinut

Potrivit unor surse din Poliţie, primarul din Cernăteşti a fost reţinut pentru 24 de ore, în noaptea de marţi spre miercuri, în prezent el aflându-se în arestul Poliţiei Judeţene Buzău.

Miercuri, primarul va fi dus în instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru ucidere din culpă.

Primarul localităţii buzoiene Cernăteşti, Valerică Şercăianu (PSD), a provocat, marţi seară, un accident de circulaţie în satul Potoceni, comuna Mărăcineni. Şercăianu, care se afla la volanul unui jeep, a încercat să depăşească o altă maşină care se angajase într-o manevră similară. Jeep-ul condus de primarul din Cernăteşti a acroşat una dintre maşini, după care a lovit în plin două adolescente care se întorceau acasă de la şcoală şi care mergeau pe marginea şoselei. În final, maşina condusă de primar s-a oprit într un stâlp de electricitate pe care l-a retezat, 70 de familii rămânând fără curent electric timp de două ore şi jumătate.

Ambele adolescente, una în vârstă de 15 ani, cealaltă de 14 ani, au fost rănite şi transportate la Spitalul Judeţean Buzău. Fata de 14 ani nu a mai putut fi însă salvată, fiind declarat decesul.

Potrivit unor surse din Poliţie, primarul era băut în momentul în care a provocat accidentul, fiind transportat la Spitalul Judeţean Buzău pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Valerică Șercăianu (PSD), în vârstă de 41 de ani, a fost ales primar al comunei Cernăteşti în 2012, pe listele USL, după ce înainte de scrutin timp de un an şi jumătate a asigurat funcţia de primar interimar, în urma decesului tatălui său, care a fost ales primar al localităţii timp de patru mandate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici