Căruţaş accidentat mortal după ce atelajul pe care-l conducea a fost spulberat de un TIR

Un căruţaş în vârstă de 70 de ani, din comuna vasluiană Ivăneşti, a fost accidentat mortal, luni seară, după ce atelajul pe care-l conducea, pe contrasens, a fost lovit în plin de un autotren, traficul pe drumul naţional Vaslui - Bacău fiind blocat în totalitate timp de o oră.

290 afișări
Imaginea articolului Căruţaş accidentat mortal după ce atelajul pe care-l conducea a fost spulberat de un TIR

Căruţaş accidentat mortal după ce atelajul pe care-l conducea a fost spulberat de un TIR (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Potrivit primelor informaţii oferite de poliţişti, autotrenul circula din direcţia Vaslui către Bacău când, la un moment dat, şoferului i-a apărut în faţă o căruţă care mergea pe banda sa, deşi avea direcţia opusă de deplasare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fără a mai putea evita impactul, şoferul TIR-ului a intrat în plin în atelaj, căruţaşul fiind proiectat câţiva metri prin aer, pe sensul opus de mers.

"Echipajul medical al ambulanţei deplasate la locul accidentului a încercat să-l resusciteze pe bărbatul de 70 de ani, însă fără succes. Întrucât victima se afla pe un sens de mers iar TIR-ul pe celălalt, s-a luat măsura de către poliţişti de a bloca circulaţia în totalitate pe acel sector de drum naţional dintre municipiile Vaslui şi Bacău", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Vaslui, Mihaela Ştraub.

În urma cercetărilor la faţa locului, poliţiştii au constatat că bătrânul nu avea vestă reflectorizantă şi nici atelajul pe care-l conducea nu era semnalizat corespunzător.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului de TIR, un bărbat de 41 de ani din localitatea vasluiană Perieni, pentru ucidere din culpă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici