Cazanciuc: Am avizat în CSM patru acte normative, între care cel privind desfiinţarea unor instanţe

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că în şedinţa Plenul CSM au fost avizate patru acte normative care vin în sprijinul sistemul judiciar, între acestea fiind şi proiectul de lege privind desfiinţarea unor instanţe şi a parchetelor care funcţionează pe lângă acestea.

541 afișări
Imaginea articolului Cazanciuc: Am avizat în CSM patru acte normative, între care cel privind desfiinţarea unor instanţe

Cazanciuc: Am avizat în CSM patru acte normative, între care cel privind desfiinţarea unor instanţe (Imagine: Liviu Adăscăliţei/Mediafax Foto)

"Am avizat patru acte normative, de natură să sprijine sistemul judiciar de aici încolo, şi este vorba despre posturi pentru Tribunalul Comercial Bucureşti, un ordin de ministru, este vorba despre o hotărâre de Guvern, cu 90 de posturi de grefier pentru parchete şi instanţe şi două proiecte de lege referitoare la modificări pe procedură civilă, de natură a degreva instanţele de judecată de anumite tipuri de cauze şi, de asemenea, proiectul de lege de desfiinţare a instanţelor de judecată, aşa cum a propus CSM-ul", a spus ministrul Justiţiei.

Robert Cazanciuc a precizat că cele patru acte normative reprezintă o resursă de sute de posturi alocate sistemului judiciar, astfel încât să nu apară niciun fel de sincopă cu privire la activitatea instanţelor, în contextul intrării în vigoare a noilor coduri penal şi de procedură penală.

"Sunt chestiuni care vin din urmă, care nu au fost rezolvate de-a lungul timpului şi sperăm cu aceste patru acte normative să dăm resursa de care sistemul are nevoie. De asemenea, am primit o propunere de la CSM pe unele modificări, în special la procedură penală, de natură a aduce claritate în ceea ce va intra în vigoare de la 1 februarie", a adăugat Cazanciuc.

Grupul de lucru interinstituţional format din reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii a propus, în iunie 2013, în urma unei analize, ca 30 de instanţe şi parchetele care funcţionează pe lângă acestea şi care au un volum redus de activitate să fie desfiinţate.

Raportul în cazul acestei propuneri a fost aprobat în şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din 4 iunie 2013, fiind trimis ministrului Justiţiei pentru iniţierea unui proiect de lege.

Potrivit Raportului privind concluziile Grupului de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri, a fost propusă desfiinţarea a 30 de judecătorii şi a parchetelor de pe lângă acestea, precum şi rearondarea localităţilor pe care acestea le-au deservit, respectiv cele din Haţeg, Orăştie, Agnita, Avrig, Buhuşi, Rupea, Jibou, Târgu Lăpuş, Dragomireşti, Hârşova, Măcin, Segarcea, Baia de Aramă, Novaci, Balş, Lieşti, Însurăţei, Adjud, Salonta, Bălceşti, Topoloveni, Pogoanele, Mizil, Gura Humorului, Darabani, Târnăveni, Moldova Nouă, Chişineu Criş, Gurahonţ şi Făget.

În schimb, s-a considerat că se impune menţinerea în funcţiune, concomitent cu mărirea razei teritoriale, pentru 25 instanţe şi parchete, respectiv Blaj, Câmpeni, Sebeş, Brad, Sălişte, Podul Turcului, Beclean, Huedin, Şimleu Silvaniei, Babadag, Filiaşi, Corabia, Făurei, Panciu, Hârlău, Răducăneni, Huşi, Negreşti Oaş, Săveni, Costeşti, Oraviţa, Luduş, Ineu, Lipova şi Sânnicolau Mare.

De asemenea, în documentul citat se precizează că se impune şi menţinerea în funcţiune cu actuala circumscripţie pentru 15 instanţe şi parchete: Întorsura Buzăului, Lehliu Gară, Videle, Târgu Secuiesc, Gherla, Dej, Orşova, Târgu Bujor, Pătârlagele, Sinaia, Pucioasa, Vatra Dormi, Topliţa, Gheorghieni, Deta.

Grupul a motivat propunerea acestor măsuri prin eficientizarea activităţii instanţelor şi parchetelor, în condiţiile restricţiilor bugetare cu care se confruntă România, având în vedere şi trendul asemănător din ţările Uniunii Europene, raţionalizarea instanţelor şi parchetelor prin desfiinţare sau rearondare de localităţi fiind un mijloc de realizare a acestor scopuri.

"Măsura reorganizării, prin desfiinţarea instanţelor/parchetelor nefuncţionale din punct de vedere al volumului de activitate, dar şi prin rearondarea de localităţi de la instanţele cu volum mare de activitate va avea consecinţe directe atât asupra resurselor umane (prin atenuarea dezechilibrelor între instanţele/parchetele cu volum mare de activitate şi cele supradimensionate, şi prin reducerea numărului de posturi necesar a fi suplimentat), cât şi asupra resurselor financiare (economii la bugetul de stat, dar şi redistribuirea raţională a sumelor alocate pentru investiţii), raportat la finalitatea urmărită, respectiv eficientizarea actului de justiţie şi pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri", se menţiona în raport.

Grupul de lucru comun Ministerul Justiţiei, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi CSM a fost constituit în 2012, prin Ordin al ministrului Justiţiei, pentru analiza măsurilor necesare asigurării unei funcţionări optime a instanţelor judecătoreşti din perspectiva implementării noilor coduri juridice. Ulterior a fost inclus, după şedinţa Plenului CSM din 8 octombrie 2012, în Grupul de lucru interinstituţional pentru pregătirea sistemului judiciar în vederea intrării în vigoare a noilor coduri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici