Ce se întâmplă pe litoral în weekend: Programul festivităţilor de Ziua Marinei şi alte evenimente

În weekendul 15-17 august, care se anunţă a fi unul dintre cele mai aglomerate din acest sezon, cei care se duc pe litoralul românesc vor avea parte de o ofertă variată de evenimente, de la cele prilejuite de Ziua Marinei până la festivaluri de muzică electronică.

2157 afișări
Imaginea articolului Ce se întâmplă pe litoral în weekend: Programul festivităţilor de Ziua Marinei şi alte evenimente

Ce se întâmplă pe litoral în weekend: Programul festivităţilor de Ziua Marinei şi alte evenimente (Imagine: Adrian Boioglu/ Mediafax Foto)

Program Ziua Marinei:

Constanţa

Pe 15 august, Comandamentul Flotei desfăşoară ceremonii pe parcursul întregii zile:

  • 10.00-12.30: ceremonial militar şi religios; sosirea Zeului Neptun; exerciţiul naval FNR 2014; parada navală;

  • 13.00-15.00, Portul Tomis: jocuri marinăreşti;

  • 19.00: spectacol dansuri traditionale dobrogene, oferit de Asociatia Litoral – Delta Dunarii;

  • 20.00: decernare trofee castigatori concursuri pe teme turistice;

  • 20.15: ceremonial coborârea pavilionului, geacului şi a Marelui Pavoaz;

  • 20.25: concerte de muzica pop, spectacol oferit de Asociaţia Litoral – Delta Dunării,

  • 21.40: show de lasere,

  • 22.00: retragerea cu torţe, pe itinerariul Comandament Flotă- Piaţa Ovidiu - Prefectura Constanţa.

Mangalia

  • 14 august, faleză, orele 20.00-22.00: spectacol artistic al muzicii militare;

  • 15 august, faleză, orele 10.00-11.30: ceremonial militar şi religios; sosirea Zeului Neptun; prezentare Exerciţiul FNR 14 Mangalia; jocuri marinăreşti; orele 11.30-16.00: ateliere interactive; orele 20.00-21.00: spectacol fanfară; orele 21.00-22.00: retragerea cu torţe; ora 22.00: foc de artificii.

Alte evenimente:

  • 15-17 august - Mamaia Sat: Festivalul de muzică electronică Suwaves: Richie Hawtin, Lee Burridge, Recondite, Petre Inspirescu, Livio & Roby, Dan Andrei, Videogram şi alţii. Mai multe informaţii pe www.sunwaves-fest.ro.

  • 15-18 august - Oha Beach, Mamaia: Nightmares on Wax, Subcarpaţi, DJ Vasile, Electric Brother, Karpov not Kasparov, Constanţa Funk Collective, Disco Sigaretta

  • 15 august - Mamaia, Club Ego: Concert Delia şi invitaţi speciali Gojira and Planet H

  • 16 august - Marttinez Beach, Mamaia Nord: Live Cooking by Cătălin Scărlătescu

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici