Cei patru suspecţi de evaziune din Constanţa reţinuţi de DIICOT, arestaţi

Cei patru suspecţi de evaziune din Constanţa, reţinuţi joi de procurorii DIICOT, fiind acuzaţi de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de aproximativ 2 milioane de euro, au fost arestaţi, vineri seară, de magistraţii Tribunalului Bucureşti.

1025 afișări
Imaginea articolului Cei patru suspecţi de evaziune din Constanţa reţinuţi de DIICOT, arestaţi

Cei patru suspecţi de evaziune din Constanţa reţinuţi de DIICOT, arestaţi (Imagine: Shutterstock)

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

DIICOT a anunţat vineri că procurorii i-au reţinut pe Dan Titus Voitinovici, Gigi Pambuca, Erdogan Ablamit şi George Lucian Radu, în urma celor 15 percheziţii făcute joi de în judeţul Constanţa, vizând aproximativ 80 de firme suspectate de evaziune şi spălare de bani.

Conform probelor administrate în cauză, în anul 2010, Dan Titus Voitinovici a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat, împreună cu Gigi Pambuca şi Erdogan Ablamit. Treptat, în activitatea infracţională a fost atras şi inculpatul George Lucian Radu, împreună cu alte persoane, care au înregistrat în contabilitatea firmelor lor un număr mare de facturi fiscale emise de societăţile-fantomă controlate de Dan Titus Voitinovici, evidenţiind astfel operaţiuni comerciale fictive în scopul diminuării nelegale a obligaţiilor fiscale.

Potrivit sesizării formulate de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, faţă de Voitinovici, există suspiciunea rezonabilă că prin înfiinţarea/preluarea şi controlul exercitat asupra a şase firme, a emis, în perioada 2011-2013, facturi fiscale pentru mai mult de 80 de societăţi comerciale, atestând operaţiuni nereale, facturi pe care firmele beneficiare le-au înregistrat în contabilitate, în scopul diminuării bazei impozabile şi prejudicierii bugetului consolidat al statului, prin neplata impozitului pe profit şi a TVA.

Cele aproximativ 80 de firme suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani ar fi achiziţionat fictiv "de la produse textile până la servicii de publicitate", au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, omul de afaceri Lucian Radu George ar fi sponsorizat, în 2012, campania lui Nicușor Constantinescu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici