Cinci puncte de frontieră româno-ucrainene, închise pentru pregătirea aderării la Schengen

Cinci puncte de trecere a frontierei de la graniţa cu Ucraina vor fi închise temporar, începând joi, pentru finalizarea unor lucrări de reconstrucţie şi amenajare, în vederea aducerii lor la standardele Schengen.

733 afișări
Imaginea articolului Cinci puncte de frontieră româno-ucrainene, închise pentru pregătirea aderării la Schengen

Cinci puncte de frontieră româno-ucrainene, închise pentru pregătirea aderării la Schengen

Punctele de trecere a frontierei care îşi suspendă activitatea începând din 11 martie sunt Izvoarele Sucevei, Vicovu de Sus, Racovăţ, Ulma şi Climăuţi, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava (PFR), Ilie Boroch.

"Se suspendă temporar activitatea autorităţilor de frontieră pentru finalizarea unor lucrări de reconstrucţie şi amenajare a punctelor de frontieră şi a zonelor limitrofe. Măsura suspendării s-a luat pentru realizarea în bune condiţii a lucrărilor", a precizat Boroch.

El a adăugat că lucrările de modernizare vizează, printre altele, schimbarea tăbliilor la punctele de frontieră şi îmbunătăţirea benzilor de intrare-ieşire.

În paralel vor fi închise punctele de frontieră corespunzătoare de pe graniţa ucraineană, respectiv Diakivtsi, Bily Kolodiaz, Krasnoyilsk, Ruska şi Shepit, a mai spus Boroch.

Purtătorul de cuvânt al PFR Suceava a precizat că nu a fost stabilită o dată pentru redeschiderea punctelor de frontieră, însă ea va fi comunicată în timp util cetăţenilor.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, declara, săptămâna trecută, la bilanţul activităţii instituţiei pe 2009, că România este pregătită să intre în Spaţiul Schengen, în martie 2011, dar că principalele vulnerabilităţi sunt legate de infrastructură, fiind necesar un efort "serios' al Guvernului pentru rezolvarea problemelor.

Acesta a subliniat însă că, odată cu aderarea, presiunea la graniţe va creşte şi că România trebuie să fie pregătită pentru combaterea infracţionalităţii la frontieră.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici