- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (31.07.2014, 10:30)
- Departamentul Social - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video COD ROŞU de inundaţii pe râuri din Caraş-Severin,Timiş, Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman - VIDEO
Mai multe râuri din judeţele Caraş-Severin şi Timiş se află, joi, sub cod ROŞU de inundaţii, conform unor avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA). Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundaţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman, valabilă până vineri după-amiază.
2370 afișări
UPDATE 12:30 - Apele Române: Râul Ciornovăţ din Caraş-Severin, cu 1,5m peste cota de pericol, până vineri dimineaţă
Apele Române avertizează că în intervalul joi, ora 15.00 - vineri, ora 6.00, pe râul Ciornovăţ din Caraş-Severin, cota de pericol va fi depăşită cu 1,5 metri, urmând să se atingă un debit maxim de 70 de metri cubi pe secundă, potrivit prognozei hidrologilor.
"Ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore, estimate pe baza informaţiilor radar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele, INHGA prognozează că pe râul Ciornovăţ la s.h. Comorişte în judeţul Caraş-Severin, peste o oră (ora 13.00) cota de pericol va fi depăşită cu 1 m, cu un debit maxim de 50 mc/s. În intervalul 31.07.2014, ora 15.00 - 1.08.2014, ora 6.00, va fi atins un debit maxim de 70 mc/s şi va creşte la 1,5 m peste cota de pericol", se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
IQ-ul tinerilor stagnează încă din anul 2000. Care sunt cauzele
-
Apple reia discuţiile cu OpenAI pentru a introduce pe iPhone funcţii cu inteligenţă artificială generativă
-
Ion Cristoiu: Să construim, acesta e cuvântul de ordine
-
Joe Biden, declaraţie şocantă: M-am gândit la sinucidere când mi-a murit prima soţie
De asemenea, hidrologii avertizează că în bazinele hidrografice Moraviţa şi Bârzava, din judeţul Timiş, tendinţa râurilor este în creştere până joi la ora 21.00.
Râul Ciornovăţ şi cele din bazinele hidrografice Moraviţa şi Bârzava se află joi, până la 21.00, sub cod roşu de inundaţii, potrivit unor avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Codul roşu înseamnă risc de viituri majore care necesită măsuri deosebite de protecţie a oamenilor şi bunurilor, impune restricţii la folosirea podurilor şi căilor rutiere, precum şi luarea unor măsuri deosebite in exploatarea construcţiilor hidrotehnice.
"Populaţia trebuie să ştie că instituirea unui astfel de cod înseamnă risc iminent de inundaţii, cu producere de inundaţii cu efecte locale", mai precizează Apele Române.
UPDATE 11:40 - Cod portocaliu de ploi în judeţul Timiş
Sud-estul judeţului Timiş se află joi, până la 13.10, sub cod portocaliu de ploi, potrivit unei avertizări nowcasting emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Avertizarea vizează zona localităţilor Moraviţa, Jamu Mare, Denta, Gataia şi Tormac, unde vor fi ploi ce vor depăşi, izolat, 30 de litri pe metru pătrat, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Râul Cernovăţ din judeţul Caraş-Severin se află joi, până la ora 21.00, sub cod roşu de inundaţii, conform unei alte avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
"Ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torenţial înregistrate în ultimele ore, estimate pe baza informaţiilor radar şi a precipitaţiilor prognozate pentru următoarele ore se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Cernovăţ, afluent al Caraşului din judeţul Caraş-Severin", se arată în avertizare
Potrivit hidrologilor, în următoarele ore se pot produce astfel de fenomene şi pe alţi afluenţi ai Caraşului.
Mai multe râuri din judeţul Timiş se află joi, până la ora 21.00, sub cod roşu de inundaţii, conform unei avertizări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).
Avertizarea vizează râurile din bazinele Moraviţa şi Bârzava, unde sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite, cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol.
Potrivit hidrologilor, fenomenele se pot produce, cu probabilitate şi severitate mai mare, în bazinul hidrografic Moraviţa.
Citeşte şi:
REPORTAJ: La Bascov, nici morţii n-au scăpat de furia apelor: ”A fost pedeapsă de la Dumnezeu” - FOTO, VIDEO
Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundaţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Olt şi Teleorman, valabilă până vineri după-amiază, alte zece judeţe fiind atenţionate cu cod portocaliu.
Citește pe alephnews.ro: Shakira numește monogamia o „utopie”. Ce spune cântăreața la doi ani de la despărțirea de Piqué
Citește pe www.zf.ro: Final de linie. Prima industrie care va fi ucisă de Inteligenţa Artificială. ”În cel mult un an, toate centrele vor dispărea”
Citește pe www.zf.ro: Gigantul Delhaize, proprietarul Mega Image, deschide la Bucureşti un centru de servicii unde angajează sute de IT-işti. Recrutările deja au început
Citește și: INUNDAŢIILE DIN ŢARĂ: Imagini ale zonelor cel mai rău afectate în ultimele zile - GALERIE FOTO
Citește și: Ponta cere poliţiştilor să folosească fără jenă forţa împotriva "ticăloşilor" care fură la inundaţii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:34
-
astăzi, 11:31