Codul portocaliu de inundaţii, prelungit până miercuri, pe râuri din Timiş şi Caraş-Severin

Hidrologii au prelungit până miercuri după-amiază avertizarea cod portocaliu de inundaţii, pe râuri din judeţele Timiş şi Caraş-Severin, dar şi codul galben, pe alte râuri din cele două judeţe şi din Mehedinţi şi Dolj.

299 afișări
Imaginea articolului Codul portocaliu de inundaţii, prelungit până miercuri, pe râuri din Timiş şi Caraş-Severin

Codul portocaliu de inundaţii, prelungit până miercuri, pe râuri din Timiş şi Caraş-Severin

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a actualizat, marţi, avertizarea emisă anterior, ca urmare a creşterilor de debite şi niveluri, din cauza propagării viiturilor formate anterior şi precipitaţiilor prognozate, pe cursurile mijlocii şi inferioare ale unor râuri.

Potrivit noii avertizări, de marţi, ora 10.30, până miercuri, la ora 14.00, sunt sub avertizare cod portocaliu de inundaţii cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor Bârzava, Caraş, Nera şi Cerna, din judeţele Timiş şi Caraş-Severin.

De asemenea, până miercuri, la ora 14.00, afluenţii şi bazinele superioare ale râurilor Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna (judeţele Caraş-Severin şi Timiş), Moraviţa (judeţul Timiş), afluenţii mici ai Dunării din judeţele Caraş-Severin şi Mehedinţi, Drincea, Desnăţui, afluenţii Motrului şi unii afluenţi ai Jiului inferior (judeţele Mehedinţi şi Dolj) sunt sub avertizare cod galben.

INHGA a precizat că marţi, la ora 10.30, a fost ridicată avertizarea de pe celelalte râuri atenţionate anterior.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici